Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 10 mai 2016

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA FAPTELOR ANTISOCIALE ȘI MENȚINEREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

  
În perioada 06 – 09 mai a.c., 198 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza județului.
Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale și de la investigare a criminalității economice au instituit 19 filtre și controale în cadrul cărora au fost verificate 3 societăţi comerciale şi 13 obiective asigurate cu pază.
În urma acţiunilor, polițiștii au constatat infracţiuni judiciare și la regimul circulaţiei pe drumurile publice și au aplicat 389 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 83.275 de lei. 
Din totalul de sancțiuni contravenționale aplicate de poliţişti, 27 au fost pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, o sancțiune contravențională a fost aplicată la alte acte normative şi 361 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 208 de conducători auto au fost sancționați pentru  că nu au respectat regimul legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
***
La data de 08 mai a.c., în jurul orei 17.19, polițiștii municipiului Reșița – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Reșița, care circula pe strada Paul Iorgovici din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul este radiat din circulație din data de 12.08.2015.

~



La aceeași dată, în jurul orei 22.33, polițiștii municipiului Reșița – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din Reșița, care circula pe aleea Roman din localitate.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor doi șoferi s-au întocmit dosare penale.

~

La data de 07 mai a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii municipiului Caransebeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost lovit pe strada Spitalului din localitate.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că doi tineri de 21, respectiv 27  de ani, din Caransebeș, s-au întâlnit pe strada Spitalului din localitate, tânărul de 27 de ani sosind cu un ATV. În urma unor discuții contradictorii, între cei doi a izbucnit un conflict, tânărul de 21 de ani amenințându-l pe celălalt și aplicându-i mai multe lovituri. În apărarea fiului de 21 de ani a sosit și tatăl acestuia, care l-a amenințat cu acte de violență, având asupra lui un par din aluminiu.
Tânărul de 21 de ani a sustras cheile ATV-ului și a distrus mai multe componente de pe acesta.

Pe numele celor doi agresori s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri, distrugere, furt și amenințare.
~

      La data de 08 mai a.c., în jurul orei 10.20, polițiștii municipiului Caransebeș au fost sesizați de un bărbat de 79 de ani cu privire la faptul că a fost amenințat și lovit în fața casei din Slatina Timiș de către un bărbat de 51 de ani, din comună.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și amenințare.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu