La data de 18 mai a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 29 de ani, din Zăvoi, care circula pe strada Hațegului din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că
autorizația de circulație provizorie este expirată din data de 13.05.2016.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
La data de 18 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii
municipiului Reșița au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe
strada Timișoarei.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 74
de ani, din Păltiniș, a condus un autoturism pe strada Timișoarei din Reșița,
din direcția Câlnic spre Centru Civic, iar la o trecere de pietoni marcată și
semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton
angajat regulamentar în traversarea străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului,
o femeie de 50 de ani, din Reșița, care a fost transportată la spital pentru
îngrijiri medicale.
Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 18 mai a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din
cadrul Postului de Poliție Iablanița au fost sesizați despre un accident rutier
ce a avut loc pe un drum comunal din Iablanița, în fața Școlii Gimnaziale.
La fața locului polițiștii au stabilit că un minor în vârstă
de 6 ani a traversat strada în fugă și fără a se asigura, prin fața ?colii
Gimnaziale din Iablanița și a fost lovit de un autoturism condus regulamentar
de către un bărbat de 33 de ani, din Reșița.
Minorul, rănit ușor, a primit îngrijiri medicale la
cabinetul medical din comună.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru
săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 18 mai a.c., în jurul orei 13.15, polițiștii
municipiului Caransebeș au fost sesizați de către directorul unei societăți
comerciale din Caransebeș cu privire la faptul că în timpul activităților de
serviciu, un angajat al societății a suferit vătămări corporale în urma unui
accident de muncă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au stabilit că
un bărbat de 56 de ani, din Caransebeș, împreună cu alte două persoane, toți
angajați ai unei societăți comerciale din Caransebeș, își desfășurau
activitatea de serviciu care consta în adunarea unor materiale feroase,
respectiv panouri și dulapuri metalice și transportarea acestora într-un loc de
depozitare, de unde urmau a fi transportate la un centru de colectare a
materialelor feroase.
În timpul activității, un panou metalic care era transportat
de podul rulant s-a desprins din gheara de agățare și a căzut peste bărbatul de
56 de ani.
Bărbatul rănit a fost transportat pentru îngrijiri medicale
la spitalul din Caransebeș și ulterior la Spitalul Județean din Timișoara.
În cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de
securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate
și sănătate în muncă.
La data de 18 mai a.c., în jurul orei 17.44, polițiștii
municipiului Caransebeș — Biroul Rutier au oprit pentru control un moped condus
de către un bărbat de 63 de ani, din Jupa, care circula pe strada Hadrian
Daicoviciu din localitatea Jupa.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că
mopedul era neînmatriculat iar conducătorul acesteia nu poseda permis de
conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal.
La data de 17 mai a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii
orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control un autoturism condus de către un
bărbat de 23 de ani, din Băuțar, care circula pe strada Revoluției din
localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia
au stabilit că autoturismul figurează în evidențe ca fiind radiat din
circulație din data de 11.08.2014.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea
infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
~
La data de 17 mai a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii
municipiului Caransebeș au oprit pentru control un autoturism condus de către
un bărbat de 23 de ani, din Caransebeș, care circula pe strada Horia din
localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că
bărbatul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care i s-a întocmit dosar
penal.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Caraş-Severin au
întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui
vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere
- În data de
16.05.2016, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reșița au depistat pe
S.I., de 55 ani, din Reșița, în timp ce conducea un moped pe Bulevardul A. I.
Cuza din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost
pozitiv, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Reșița
unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii
alcoolemiei.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că S.I. nu
posedă permis de conducere auto-moto. Cercetările continuă față de acesta
pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența
alcoolului și fără permis de conducere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu