Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 29 ianuarie 2014

Buletin de presă - Inspectoratul de Politie Judetean Caras-Severin

Informare
Referitor la solicitarea Primăriei Comunei Ezeriş privind instituirea unor restricţii de circulaţie pe D.C. 89 – Soceni (D.N. 58) – Tîrnova (D.J. 582 A), pe drumul forestier Drumul Cîlnicului – Valea Trestiei, pe străzile secundare modernizate şi pe drumul agricol Regina, Serviciul Rutier a emis următoarele avize:
-                            aviz favorabil pentru indicatorul rutier „Accesul interzis vehiculelor cu masa mai mare de 8 t” cu respectarea normelor în vigoare;
-                            aviz negativ pentru montarea „ Unor porţi de gabarit de înălţime 3,30 m pe lăţimea de 7m” deoarece aceste portale se instalează pentru protecţia pasajelor denivelate C.F.R., podurilor, pasajelor, tunelurilor.
Trebuie menţionat că, în conformitate cu standardul SR 1848-1:2011, indicatorul rutier „Accesul interzis vehiculelor cu lăţimea mai mare de ... m” se amplasează „la capetele sectorului de drum având gabarit de trecere cu lăţime redusă, precum şi la intersecţia care permite şi evitarea restricţiei”, iar indicatorul rutier „Accesul interzis vehiculelor cu înălţimea mai mare de ... m” se amplasează „ la capetele podurilor, pasajelor inferioare, tunelurilor, portalelor sau în alte situaţii în care nu este asigurată înălţimea gabaritului de liberă trecere de 5.50 m, precum şi la intersecţia în care se poate intra pe un traseu de evitare a restricţiei”, condiţii de amplasare pe care situaţia din teren nu le îndeplineşte.

Toate aceste aspecte ce trebuie îndeplinite pentru respectarea normelor legale la amplasarea unor astfel de indicatoare rutiere au fost comunicate şi Primăriei Comunei Ezeriş. 
Accident pe strada Ardealului
 În după-amiaza zilei de 28.01.2014, lucrătorii Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe strada Ardealului a avut loc un accident rutier în urma căruia o minoră a fost rănită uşor.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare care a stabilit faptul că C.SORIN, de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat o minoră de 13 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a fetei care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Caransebeş, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a rămâne internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.·         
Au condus autovehicule pe drumurile publice deşi nu aveau acest drept
 În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti în cursul zilei de 28.01.2014, pe linia circulaţiei rutiere au fost întocmite trei dosare penale.
Pe raza localităţii Zăvoi poliţiştii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul era condus de către H.RADU, în vârstă de 38 ani, din judeţul Hunedoara, care avea permisul de conducere anulat.
Pe strada Ardealului din Caransebeş poliţiştii l-au depistat pe E.ADRIAN, de 44 ani, din judeţul Hunedoara, care avea permisul de conducere suspendat. Conducătorul auto a fost iniţial oprit pentru că a depăşit viteza legală de deplasare.
Pe strada Mihai Viteazu din Caransebeş poliţiştii au oprit un alt autovehicul pentru control. Aceştia au constatat că autovehiculul era condus de către R.OVIDIU, de 24 ani, fără a poseda permis de conducere.
În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu