Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 21 ianuarie 2014

ACCIDENT AVIATIC



 AGERPRES

Un avion de tip BN 2 cu șapte persoane la bord s-a prăbușit luni seară în zona comunei Beliș din județul Cluj.
În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant
 Ministerul Sănătăţii asigură familiile personalului medical şi aviatic rănit în accidentul de lângă Cluj, în după-amiaza zilei
de 20 ianuarie 2014, că a luat toate măsurile pentru asigurarea condiţiilor necesare în vederea unui tratament adecvat.
În acest sens, s-au dispus Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj măsurile necesare pentru a acorda, în cele mai bune condiţii, serviciile medicale necesare.
Preşedintele ANT, dl Profesor Dr Radu Deac, a ţinut şi ţine legătura în permanenţă cu echipele de intervenţie de la faţa locului.
După preluarea răniţilor de către echipele medicale, comunicarea medicală se va realiza de către domnul Dr Hadrian Borcea, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj de către doamna Dr Adela Golea, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe.


Pilotul Adrian Iovan a decedat în urma unui șoc traumatic combinat cu șoc hipotermic, iar studenta moartă în accidentul aviatic produs luni în Munții Apuseni și-a pierdut viața în urma unui șoc hipotermic combinat cu tulburări de dinamică respiratorie ca urmare a unui traumatism, relevă rezultatele necropsiei efectuate marți la Serviciul de Medicină Legală Alba. 
"Sublocotenentul Aurelia Ion, ofițer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din București, a decedat luni, 20 ianuarie, în urma accidentului aviatic ce a avut loc în Pasul Ursoaia, județul Cluj. Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activități pe linie medicală.
 Sursa: AGERPRES 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu