Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 20 ianuarie 2014

7.567 locuri de muncă vacante în data de 20 ianuarie 2014

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistratee 7.567 locuri de muncă, în data de 20 ianuarie 2014.
Situaţia locurilor de mncă vacante, în fiecare judeţ:


1260 Cluj, 668 Bucuresti, 483 Prahova,480 Sibiu, 371 Brasov, 354 Arad, 331 Iasi, 285 Satu-Mare, 276 Timis, 268 Harghita, 254 Arges, 230 Calarasi, 230 Hunedoara, 226 Neamt,192 Ilfov, 152 Alba, 132 Bistrita-Nasaud, 128 Mures, 125 Olt, 115 Valcea, 106 Vrancea, 103 Vaslui, 103 Suceava, 92 Maramures, 80 Constanta, 77 Bihor, 58 Dolj, 55 Teleorman, 53 Gorj, 50 Dambovita, 47 Botosani, 47 Giurgiu, 38 Salaj, 25 Braila, 25 Tulcea, 13 Galati, 12 Ialomita, 11 Mehedinti, 8 Buzau,4 Covasna.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 716 locuri de muncă, după cum urmează: 106 biolog, botanist, zoolog si asimilati; 64 Inginer chemist; 42 Inginer mecanic; 29 Inginer si asimilat neclasificat in grupele de baza anterioare; 20 Instructor si coordonator de programe de pregatire fizica si activitati recreative; 18 Ofiter de punte si pilotaj nave; 17 Contabil; 17 Inginer constructor; 14 Medic specialist; 10 Specialist consultanti in domeniul financiar si al investitiilor etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 6851 locuri de muncă, dintre care: 1075Ambalator; 164 Sofer de autoturisme si camionete; 139 Constructor si montator de structuri metalice; 117 Manipulant de marfa; 111 Sudor si debitator autogen; 110 Casier de banca si asimilati; 110 Lucrator in domeniul serviciilor personale neclasificati in grupele de baza anterioare; 107 Specialist in asistenta sociala si asimilati; 98 Atlet si sportive; 87 Operator centrale telefonice etc.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.anofm.ro/lmv , unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu