Miercuri, 01 martie a.c., între orele 10.00 –
11.00, va avea loc exercițiul “Miercurea alarmelor” pentru verificarea
funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, simulările vizând atât
verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a
celor cu acționare locală.
Sirenele electronice vor
fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de situații.Înștiințarea, avertizarea,
prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de
protecție a populației și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea
efectelor dezastrelor.
Prin modul de acționare a mijloacelor
tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul
public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice
sunt necesare și benefice. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să
urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situații de
urgență și administrațiile publice locale.
Conform legislației în vigoare privind
organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare
şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei,
instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt : alarmă aeriană, alarmă
la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se
compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se
compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se
compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se
compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
În imagine sunt prezentate
măsurile pe care trebuie să le adopte cetățenii într-o situație reală, care
impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu