Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 17 februarie 2023

EVALUAREA ACTIVITĂȚII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI TIMIȘ ÎN ANUL 2022

Aproximativ 5.000 de permise de ședere pentru diferite scopuri au fost emise de polițiștii de imigrări din Timiș în anul 2022.

Peste

300 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de  aproximativ 99.000 de lei au fost aplicate de polițiști.

Au fost emise aproximativ 2.000 de avize de angajare.
 

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Timiș, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

 

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2022, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 6.483 de persoane, dintre care 4.948 străini din state terțe. Cei mai mulți provin din Serbia- 629, Republica Moldova - 624, Nepal - 456, Sri Lanka - 329 și Vietnam – 325, dar și 1.410 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Franța.

 

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și studiile.

 

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 4.948 de permise de ședere, dintre care 4.810 pentru ședere temporară și 138 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 1.410 de certificate de înregistrare și 138 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH. Față de aceeași perioadă a anului 2021, când au fost emise 3.750 de permise de ședere, dintre care 3.596 pentru ședere temporară și 154 pentru ședere pe termen lung, fiind eliberate 1.178 de certificate de înregistrare și 79 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH, rezultă un volum de muncă la emiterea permiselor de ședere (+ 1.200).  

 

În anul 2022, au fost înregistrate 2.026 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.842 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați  iar 184 de cereri au fost respinse.

 

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 196 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 309 străini. Au fost emise 131 decizii de returnare de pe teritoriul României, cele mai multe având ca obiect șederea ilegală pe teritoriul României.

 

În perioada analizată, 85 persoane au fost introduse în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

 

Totodată, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 98.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

 

SERVICIUL  PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI TIMIȘ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu