Poliţiştii de frontieră timişeni
au depistat un cetăţean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un
permis de conducere fals.
Mijlocul de transport figurează ca bun căutat de autoritățile din Germania.
În data
de 15.02.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor în baza de date, aceștia au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.
În urma verificărilor
suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează
în bazele de date ca fiind bun căutat
pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania în aceeași
zi 15.02.2023.
Drept urmare, autovehiculul în valoare de aproximativ 60.000 de euro a fost
indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în
continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri
oficiale, uz de fals, conducerea unui vehicul fără
permis de conducere și tăinuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu