Sub egida “Cunoaște-ți valorile presiunii arteriale!” Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Caraș-Severin organizează în perioada
17-24 mai 2019, activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei, referitoare la hipertensiunea arterială. Hipertensiune arterială (HTA) reprezintă o provocare globală de sănătate, dată fiind prevalența ridicată și comorbiditatea cardiovasculară și renală asociată, fiind principalul factor de risc pentru deces şi dizabilitate la scară globală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societăţii Internaţionale de Hipertensiune.
Se estimează că hipertensiunea arterială a fost responsabilă pentru 9.4 milioane decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010, 50% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi insuficienţa cardiacă, 13% dintre decese la scară globală şi peste 40% dintre decesele la persoanele cu diabet. În prezent HTA a atins dimensiuni epidemice. Numărul persoanelor cu HTA a crescut de la 600 milioane în 1980 la aproape un miliard în 2008 și ca urmare a procesului de creştere a populaţiei şi a fenomenului de îmbătrânire se estimează o creştere de până la 1,56 miliarde în 2025.
În România a fost derulat în anul 2016 studiul SEPHAR III, care a relevat o prevalenţă a hipertensiunii arteriale de 45,1% în rândul populaţiei adulte. Conform studiului 80,9% dintre adulţii hipertensivi ştiau că suferă de această boală, în timp ce restul de 19,1% au fost diagnosticaţi cu ocazia studiului. Aceasta înseamnă că aproximativ unul din cinci români cu hipertensiune arterială nu este conștient de această condiție, fiind expus unor riscuri importante în ceea ce priveşte starea de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al afecţiunii.
În ultimii ani, rata de cunoaştere a hipertensiunii arteriale a cunoscut o îmbunătăţire semnificativă, crescând succesiv, de la 44,3% în anul 2005 (SEPHAR I), 69, 55% în 2012 (SEPHAR II), la 80,9% în anul 2016 (SEPHAR III).
România rămâne totuși în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar rezultatele SEPHAR III confirmă, încă o dată, că hipertensiunea arterială, alături de ceilalţi factori de risc cardiovascular reprezintă probleme majore la nivelul sănătăţii populaţionale.
Hipertensiunea arterială, factor de risc major pentru boala coronariană și AVC, crează o presiune majoră asupra sistemului de sănătate. În România, conform celor mai recente estimări ale WHO, DALYs(000) a fost de 149.0 la ambele sexe, cu 69.1 la sexul masculin și 79.9 la sexul feminin.
Este îmbucurător însă faptul că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială şi au fost diagnosticate, precum şi al celor aflate sub tratament şi sub control terapeutic creşte de la an la an.
Eforturile se concentrează în prezent pe conceperea şi implementarea unor programe de prevenţie, diagnosticare precoce şi control pe termen lung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu