Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 28 mai 2019

Cel mai puternic laser din lume, prezentat la Universitatea Politehnica Timișoara

Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, organizează pe data de 29 mai 2019, orele 11:00 – 13:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Centrale a UPT, o sesiune de comunicări despre principalele
direcții, teme și provocări tehnice ale activității de cercetare din cadrul Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH). Sesiunea se adresează studenților de la secțiile de inginerie și vizează prezentarea echipamentelor experimentale de ultimă generație care vor fi instalate la ELI-NP și a schimbării de paradigmă științifică și tehnică pe care aceastea o aduc în domeniul fotonicii și științelor inginerești asociate.

ELI-NP este un proiect european care își propune instalarea/operarea/mentenanța/dezvoltarea a două sisteme de producere a luminii extreme unice în lume: un sistem de doi laseri de mare putere, 10 PetaWatts fiecare, și un sistem de fascicul gama de mare intensitate. Proiectul laserului de la Măgurele, cu două brațe independente de 10 PW fiecare, este o realizare științifică și tehnică unică în lume, furnizând pulsuri de lumină extremă care concentrează a 10-a parte din puterea Soarelui pe Pământ.

ELI-NP oferă un cadru multicultural și interdisciplinar specialiștilor și inginerilor din domenii variate cu aplicabilitate în activitățile proiectului, pentru a crea un incubator de creativitate și inovație care vizează soluții și aplicații cu importante beneficii pentru societate.

Cercetatorii de la ELI-NP sunt implicați în prezent în activități de implementare a aranjamentelor experimentale care vor profita de disponibilitatea fasciculelor de lumină extremă. Aceste activități implică:

         activități de proiectare a sistemelor mecanice pentru manipularea oglinzilor de mari dimensiuni pentru transportul luminii laser până la punctul de interacție cu țintele;

         sisteme mecanice pentru montajul detectorilor;

         sisteme de vid pentru incintele de interacție și liniile de transport laser și gama;

         dezvoltarea de sisteme de vid ultraînalt pentru aranjamentele experimentale;

         dezvoltarea de sisteme de achiziție date bazate pe module de electronică digitale;

         dezvoltarea de algoritmi pentru tratamentul semnalelor electronice de la detectorii de radiații pentru a recupera informații relevante pentru studiile de fizică;

         dezvoltarea de algoritmi pentru analiza de imaginilor produse în urma interacției laserilor cu materia;

         sisteme stocare de volume mari de date;

         sisteme de control automat pentru funcționarea aranjamentelor; experimentale și ale sistemelor de producere a fasciculelor de lumină extremă;

         definirea și implementarea sistemelor de interlocare pentru sălile experimentale;

         preluarea cunoștiintelor necesare operării sistemelor laser și gama;

         studii de radioprotecție în pulsuri de radiații foarte scurte.

Studenții la inginerie pot să-și aleagă teme de cercetare pentru licență, pentru teze de masterat și doctorat legate de aceste activități, pot să participe la stagii de practică sau pot să aplice, după absolvire, pentru poziții de ingineri/ingineri debutanți la ELI-NP și să fie integrați în grupurile de cercetare care se ocupă de aspectele menționate mai sus.

Organizarea sesiunii de comunicări de la Biblioteca Centrală a UPT este o dovadă a bunelor relații de colaborare care există între ELI-NP și Universitatea Politehnica Timișoara și ale perspectivelor de dezvoltare de proiecte commune, în contextul creat de implementarea structurii de cercetare ELI–NP pe Platforma Națională de Fizică de la Măgurele.

 Comunicat de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu