Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 15 mai 2019

Lucrările de investiţii din judeţul Caraş-Severin au fost inspectate, marţi, de ministrul Ioan Deneş

Ministrul apelor şi pădurilor, Ioan Deneş, a efectuat, marţi, o vizită de lucru în judeţul Caraş-Severin. Demnitarul a fost însoţit de directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, de directorul general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), Victor Sandu, de directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, şi de directorul SGA Caraş-Severin, Sorin Vizitiu. Pe tot parcursul deplasării în judeţul Caraş-Severin, delegaţia condusă de ministrul Deneş a fost însoţită de prefectul judeţului, Matei Lupu, şi de deputatul de Caraş-Severin, Luminiţa Jivan.


Începând cu ora 09.45, demnitarul a inspectat, în zona Mehadia-Băile Herculane, stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii "Regularizare pârâu Belareca". Valoarea totală actualizată a acestei investiţii, care a început anul trecut, este de 19,9 milioane de lei, anul acesta fiind alocaţi peste 8,2 milioane de lei. Lucrarea are ca scop reprofilarea albiei pârâului Belareca pe o lungime de 5 km şi consolidarea a peste 6 km de mal.

Delegaţia condusă de ministrul apelor şi pădurilor a continuat deplasarea în zona Slatina-Timiş, unde a inspectat lucrările de pe pârâul Slatina, care au fost finalizate în decembrie 2018, în regim de urgenţă, prin HG 582/2018. Delegaţia a fost întâmpinată de primar şi mai mulţi cetăţeni din comuna Slatina-Timiş. Aceştia i-au mulţumit demnitarului şi au subliniat, totdată, faptul că în urmă cu un an nu au crezut în promisiunile făcute privind finalizarea aceste lucrări importante pentru siguranţa şi bunurile lor.

Apoi, ministrul apelor şi pădurilor s-a deplasat la Caransebeş, unde a inspectat lucrările de apărare de pe râul Sebeş, realizate în regim de urgenţă. Menţionăm că la începutul lunii mai, ca urmare a viiturii produse de precipitaţiile abundente căzute în zonă, au fost afectate lucrările de apărare de mal de pe râul Sebeş. Scopul acestui obiectiv de investiţii realizat în regim de urgenţă este protejarea imediată a imobilelor riverane, în zona de eroziune a malului.

Următorul obiectiv inspectat de ministrul Ioan Deneş a fost "Regularizare pârâu Măcicaş la Prisaca, comuna Constantin Daicoviciu". Valoarea totală actualizată a investiţiei este de 7,8 milioane de lei. Lucrarea, începută anul trecut, urmează să fie terminată în cursul acestui an şi constă în reprofilarea albiei pârâului Măcicaş pe o lungime de 4 km şi consolidarea a peste 3 km de mal. Delegaţia a fost primită de primarul comunei şi de mai mulţi cetăţeni, aceştia spunând că în cazul în care investiţia nu ar fi fost începută zona ar fi fost afectată de recentele fenomene meteorologice. Potrivit acestora, chiar şi aşa, aflată în faza de execuţie, lucrarea şi-a arătat utilitatea şi a protejat cetăţenii şi bunurile acestora.

Vizita de lucru a ministrului Ioan Deneş a continuat cu o conferinţă de presă, la sediul Direcţiei Silvice judeţene, în cadrul căreia au fost prezentate investiţiile Ministerului Apelor şi Pădurilor derulate în 2019, în judeţul Caraş-Severin. Suma totală alocată este de 56 de milioane de lei, din care, pentru domeniul ape sunt alocate 36,5 milioane de lei, iar pentru domeniul păduri, 19,5 milioane de lei. Ulterior, tot la sediul Direcţiei Silvice, demnitarul a avut o întâlnire cu silvicultorii şi cu directorii parcurilor naţionale şi naturale existente în judeţul Caraş-Severin, eveniment în cadrul căruia au fost puse în discuţie problemele din domeniu.


Comunicat de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu