Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 14 mai 2019

ATENŢIE! CHEIA LĂSATĂ SUB PREŞ SAU ÎN ALTE LOCAŢII IMPROPRII ESTE O INVITAŢIE LA FURT PENTRU HOŢI

Casele şi curţile lipsite de supraveghere pentru perioade lungi de timp, constituie o tentaţie greu de învins pentru persoanele dornice de câştiguri nemuncite.


Fie ele imobile ai căror proprietari sunt plecaţi la muncă în străinătate, case în construcţie sau primite drept moştenire şi folosite rar ori locuinţe de vacanţă, acestea sunt adesea ţinta infractorilor, care profită din plin de timpul avut la dispoziţie şi îşi însuşesc tot ce le cade în mână şi ar putea fi valorificat, mai devreme sau mai târziu.

De asemenea, cheile imobilelor plasate în locaţii improprii, sub preşuri, în anexe, etc. sunt adevărate invitaţii la furt pentru hoţi.

Un astfel de caz s-a înregistrat şi în data de 10.05.2019, orele 1020, când Poliţia Oraşului Dolhasca a fost sesizată de către o femeie de 48 ani din oraş Dolhasca, cu privire la faptul că în cursul zilei de 08.05.2019, în intervalul orar 0800 - 1600 , autori necunoscuţi au sustras din locuinţa sa bunuri şi valori.

S-a constatat că la data de 08.05.2019, în intervalul orar 0800 - 1600, în timp persoana vătămată şi soţul său nu se aflau la domiciliu fiind plecaţi la serviciu, persoane necunoscute folosindu-se de o cheie lăsată într-o anexă de către proprietari, au pătruns în locuinţă iar din interior au sustras un telefon mobil şi 21 bonuri valorice - tichete de masă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "furt calificat".

În ultimele zile, în special după ce persoanele care lucrează în străinătate şi au fost prezente pe perioada sărbătorilor Pascale, s-au reîntors la locurile de muncă din Europa de Vest, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la mai multe furturi din case nelocuite sau aflate în construcţie.

În multe din aceste case, proprietarii au adus lucruri de valoare din stăinătate, sau au instalat centrale termice. Deşi în mod repetat poliţiştii au atras atenţia cu privire la modul de asigurare a caselor în construcţie, se constată că, în continuare cetăţenii depozitează materiale de construcţii în spaţii care nu sunt închise sau măcar îngrădite. De asemenea, în casele nelocuite aflate în diverse faze de construcţie (fără geamuri, uşi, sisteme de închidere) sunt deja depozitate bunuri casnice şi scule care, în mod inevitabil atrag atenţia hoţilor şi îi expun pe proprietari infracţiunilor de furt.

În perioada 06 - 12 mai 2019, în cadrul campaniei ,,Împreună pentru o comunitate mai sigură", poliţiştii au desfăşurat activităţi dedicate prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului. În comunităţile rurale din judeţ poliţiştii au desfăşurat activităţi de prevenire a furturilor din locuinţe şi case în construcţie, iar în mediul urban sucevean s-au desfăşurat acţiuni de prevenire a furturilor facilitate de neglijenţa proprietarilor de imobile care lasă uşile neasigurate.

În satele şi comunele din judeţ, poliţiştii au avut întâlniri cu cetăţenii, în special cu persoanele vârstnice sau care locuiesc în case izolate, fiind promovate recomandări în vederea responsabilizării acestora cu privire la adoptarea unui comportament preventiv. Poliţiştii au distribuite peste 3000 de materiale informative cu conţinut educativ-preventiv şi au prezentat exemple ale unor victime care suferit pagube importante urmare a neglijenţei în asigurarea locuinţelor: plasarea cheii de la uşa în locaţii improprii, lăsarea deschisă a uşilor şi ferestrelor.

Un subiect distinct l-a constituit prezentarea modului de operare în cazul furturilor prin împrietenire. Cetăţenii au fost avertizaţi cu privire la pericolele iniţierii unor relaţii de prietenie sau aparent comerciale cu persoane necunoscute care vând diverse obiecte sau prestează anumite activităţi. De multe ori acestea sunt doar pretexte pentru a pătrunde în locuinţe, anexe sau curţi şi a sustrage bunuri sau sume de bani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu