Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că
pe fondul unui conflict spontan generat de ocuparea unui loc în așteptare de
clienți, doi taximetriști, unul în vârstă de 32 de ani, celălalt de 57 de ani,
s-au certat și și-au adresat reciproc injurii și expresii jignitoare.
Altercația a continuat, bărbatul de 32 de ani împușcându-l pe
celălalt bărbat în piciorul drept, cu un pistol cu bile de cauciuc pentru care
deține permis de armă din data de 21.10.2014.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Județean de
Urgență din Reșița pentru îngrijiri medicale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de uz de armă fără drept.
~
La data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 02.19, polițiștii
Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru
control un autoturism condus de către un bărbat de 31 de ani, din Mehadica,
care se deplasa pe DN 6, pe raza localității Sacu.
Polițiștii municipiului Reșița l-au testat pe conducătorul
auto cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în
aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital unde i s-au
recoltat două probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu
exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au
stabilit că bărbatul are permisul de conducere suspendat în perioada
17.07-14.10.2016.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și cu permisul
de conducere suspendat.
Polițiștii orașului Bocșa efectuează cercetări față de trei bărbați din Reșița, bănuiți că au sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din localitatea Gherteniș. Prejudiciul în valoare de aproximativ 5000 de lei a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.
Polițiștii orașului Bocșa efectuează cercetări față de trei bărbați din Reșița, bănuiți că au sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din localitatea Gherteniș. Prejudiciul în valoare de aproximativ 5000 de lei a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii orașului Bocșa au identificat trei bărbați de 24, 25 și 26 de ani, din Reșița, bănuiți de furt dintr-o locuință.
În fapt, la data de 15 august a.c., bănuiții ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din localitatea Gherteniș, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 5000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite păgubitului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu