Ordonanța se referă la mai multe aspecte legate de exercitarea profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist și de moașă.
Noile prevederi legale facilitează accesul medicilor, cetățeni ai unui stat terț, care solicită sau sunt titulari ai Cărții Albastre a UE, în scopul exercitării profesiei pe teritoriul României. Măsura vine în completarea Strategiei Naționale pentru Resursa Umană din Sănătate - al cărei accent cade pe retenția medicilor în țară - și care va fi publicată la începutul lunii octombrie.
Prin măsura adoptată astăzi medicii cetățeni ai unui stat terț, titulari ai Cărții Albastre a UE eliberată în România sau de un alt stat membru al UE, membri ai Colegiului Medicilor din România, pot exercita profesia fără concurs în primii 2 ani numai în regim salarial în unitățile sanitare care înregistrează un deficit minim de 30% din necesarul de medici specialiști confirmați în specialitatea solicitantului.
Lista unităților sanitare publice de mai sus cu oferta de posturi vacante de medic specialist, precum și procedura de încadrare se publică pe site-ul Ministerului Sănătății. După expirarea termenului de 2 ani, încadrarea medicilor în alte unități sanitare publice decât cele menționate se face numai prin examen/concurs.
În cazul farmaciștilor, Colegiul Farmaciștilor din România întocmește și eliberează cardul profesional european de farmacist, cu respectarea prevederilor europene în materie. De asemenea, există noi dispoziții cu privire la libera prestare a serviciilor farmaceutice care se aplică farmaciștilor cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene.
Actul normativ introduce și mecanisme de alertă, prin intermediul cărora autoritățile și instituțiile competente din România informează toate celelalte state membre cu privire la medicii și farmaciștii cărora li s-a restrâns sau interzis de către autoritățile sau instanțele judecătorești să desfășoare, pe teritoriul României, în întregime sau în parte, chiar și cu caracter temporar, activitățile profesionale.
Actul normativ adoptat de guvern transpune în legislația națională Directiva 2013/55/UE pentru modificarea Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Ministerul Sănătății va elabora normele de aplicare a acestui act normativ împreună cu organizațiile profesionale de profil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu