„Pot să-i asigur pe cei care vor să studieze
la Universitatea de Vest din Timișoara că se alătură unei comunități puternice,
cu parteneri importanți atât în mediul socio-economic, cât și printre
universitățile de renume din Europa. Deschiderea pe care o avem către piața
muncii ne-a ajutat în a crea o ofertă educațională pe măsura necesităților
prezentului, dar gândită și pentru cum va arăta contextul național și european
în viitor. În plus, ne dorim să pregătim nu numai buni specialiști, dar și
cetățeni care să-și dorească și să poată iniția demersuri pozitive în
comunitatea lor”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Cele mai multe
locuri bugetate disponibile sunt la Facultatea de Fizică, 51, în timp ce la
Facultatea de Drept toate locurile fără taxă au fost ocupate din vară.
În baza
strategiei sale de internaționalizare și de pliere pe necesitățile pieței
muncii, UVT pune la dispoziția absolvenților de liceu și 21 specializări în 6
limbi străine. Menționăm doar câteva dintre acestea: Finanțe și bănci,
Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Informatică, Artele
spectacolului-Actorie, Relații internaționale și studii europene etc. Oferta
completă este disponibilă aici: http://goo.gl/iycpaF
Universitatea de
Vest din Timișoara face înscrieri și pentru studii de masterat, până pe 21
septembrie, cu un calendar care diferă în funcție de facultate. Detalii: https://www.uvt.ro/ro/educatie/facultati/
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu