Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ministerul Sănătăţii va derula şi anul viitor Programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin.

 “Continuăm acest program în scopul prevenirii si combaterii cancerului de col uterin si pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală si a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie care sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru
participarea la screening”,a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU.
Prin implementarea unui astfel de program Ministerul Sănătăţii urmăreşte în primul rând, depistarea bolii în stadii cat mai precoce, vindecabile si îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Programul gratuit al MS se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.
În cadrul programului există un număr 97 de reţele unde se recolteaza probe pentru testarea Babeş- Papanicolau.
Pentru efectuarea tesului Babeş- Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. Dupa recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul dupa 30 de zile, la medicul de familie. Daca acesta este pozitiv, vor fi indrumate pentru investigatii suplimentare, daca rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o noua testare dupa 5 ani.
Programul a beneficiat anul acesta de peste 18 milioane de lei, iar pentru 2015 am planificat o creștere a bugetului cu peste 50%.
Programul de testare gratuita a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice ‘Prof. dr. Alexandru Trestioreanu’ din Bucuresti si ‘Prof. dr. I. Chiricuta’ din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iasi, Spitalul Clinic de Urgenta ”Sf. Pantelimon”, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului ‘prof. dr. Alfred Rusescu’, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Tg. Mures.
Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012.
Potrivit raportărilor transmise de Unitatea de asistență tehnică și management (UATM) a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), unitate  care coordonează Programul național, în cei 2 ani de la inceperea programului au fost efectuate 468 000 de teste, din care 44 000 au iesit pozitive. Din testele pozitive, 1970 s-au dovedit a fi maligne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu