Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 8 aprilie 2022

Campania de ecologizare "Curăţăm România"

 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul campaniei naţionale de ecologizare a zonelor afectate de deşeuri „Curăţăm România”, care se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este

prima campanie naţională de acest fel în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiile deconcentrate, societatea civilă. La nivel judeţean, campania se derulează sub coordonarea instituţiilor prefectului.

Campania are ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor și pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI.

Pentru derularea eficientă a campaniei la nivelul judeţului Caraş-Severin, a fost constituit, prin ordin al prefectului, un grup de lucru, din care fac parte instituţiile cu atribuţii în domeniu, responsabil cu mobilizarea unităţilor administrativ - teritoriale cu privire la ecologizarea zonelor afectate de deşeuri, centralizarea datelor primite de la acestea, întocmirea unui calendar al activităţilor de ecologizare şi evidenţa cantităţilor de deşeuri colectate.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor vine în sprijinul unităţilor administrativ – teritoriale care se vor implica în campanie prin decontarea cheltuielilor pe care le vor efectua în acest scop, doar în condițiile în care cantitățile de deșeuri colectate nu fac obiectul contractelor încheiate cu operatorii licențiați/autorizați. În funcție de numărul locuitorilor din UAT-urile beneficiare, se vor acorda sume între 3.000  și 30.000 de lei.

Cancelaria Prefectului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu