Continuând strategia proprie privind implicarea în
problematica regională, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) implementează, începând din
luna iunie 2019, în calitate de partener, proiectul “MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RELAȚIEI CLIMAT - MIGRAȚIA INSECTELOR ÎN
DISTRICTUL BANATUL CENTRAL ȘI JUDEȚUL TIMIȘ”- acronim CLINSIM,
având ca Partener Leader Primăria
orașului Zrenjanin din Serbia. Scopul proiectului vizează consolidarea UPT ca
partener performant în cooperarea euroregională prin dezvoltarea și promovarea
unor sisteme și tehnologii noi pentru agricultura de precizie, care să asigure protecția
mediului și conservarea biodiversității. Totodată, universitatea vizează și creșterea gradului de implicare
în activități de educație non-formale în zona transfrontalieră România-Republica Serbia,
contribuind la creșterea nivelului de cunoaștere și transferul comun de
experiență în cercetare-dezvoltare. Proiectul implică realizarea unor
activități specifice cum ar fi: dezvoltarea unui sistem integrat comun
(condiții pedo-climatice, agrotehnică și mediu), pentru supravegherea în timp
real a migrației transfrontaliere a insectelor, traning-uri în cele două țări
partenere pentru formatorii viitorilor utilizatori ai sistemului, organizarea
unei conferințe internaționale pentru dezbaterea și prezentarea rezultatelor
actuale în domeniul sistemelor destinate agriculturii de precizie, crearea unui
web-site demonstrativ integrat etc.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană (85%) şi
cofinanţat de Guvernul României (13%) şi partenerii din proiect (2%), prin
Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră
România –Serbia.
Un eveniment important in implementarea proiectului
CLINSIM îl constituie Seminarul de
lansare, care va avea loc joi, 12
septembrie 2019, în sala 115 a Facultății de Mecanică a Universității
Politehnica Timișoara, Bulevardul Mihai Viteazu nr.1, începând cu ora 10:00.
Persoană de contact,
Nicolae Stelian Lontiș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu