Ieri, 2 septembrie 2019, s-a încheiat
evaluarea proiectelor depuse în domeniul „Sportul de performanță”, suma
de 450.000 lei fiind alocată Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița, cu cele două
ramuri: fotbal și handbal. Consiliul Județean Caraș-Severin, ca autoritate
finanțatoare, a organizat procedura de selecție a proiectelor, cofinanțarea
fiind nerambursabilă, conform legii.
Proiectul Clubului Sportiv Muncitoresc
Reșița, „Performanță în sportul cărășan”, are drept scop pregătirea și
participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate notabile și
organizarea de evenimente publice, competiții sportive atât pentru echipele de
seniori cât și pentru echipele de juniori.
Este a doua sesiune de depunere de proiecte, prima procedură derulându-se
între 10 – 21 iunie 2019 fiind vorba de Programul de acordare de finanțări
nerambursabile pentru proiecte sportive (“Sportul de performanță” și “Sportul
pentru toți”), cu o valoare totală de 400.000 lei.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 110/15.07.2019 a
fost aprobată suplimentarea finanțării domeniului “Sportul de performanță” cu
suma de 450.000 lei în cadrul procedurii fiind eligibile proiectele/programele sportive
depuse de cluburile sportive de drept public, cu sediul pe raza unității
administrativ-teritoriale.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu