În luna august 2019 inspectorii de muncă din
cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 172
controale, din care
107 în domeniul relaţiilor de muncă şi 65 în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind dispuse angajatorilor 211 măsuri
obligatorii în scopul a remedia deficienţele constatate în timpul controalelor.
Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.000 lei.
În domeniul relațiilor de muncă valoarea
amenzilor aplicate a fost de 13.000 lei. Principalele deficienţe constatate:
dosare de personal incomplete, neînceperea negocierii în vederea încheierii
contractului colectiv de muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a
datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor; neacordarea repausului
săptămânal; nerespectarea măsurilor dispuse, etc.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
valoarea amenzilor aplicate a fost de 4.000 lei. Principalele deficienţe
constatate: acordarea echipamentului individual de protecție; instruirea
lucrătorilor; semnalizarea de securitate și sănătate în muncă; asigurarea
măsurilor de securitate la lucrările executate la înălțime; asigurarea
supravegherii sănătății lucrătorilor; etc.
Au fost comunicate de către angajatori 3
evenimente care au avut ca urmări 3 cazuri de incapacitate temporară de muncă,
iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă evenimentele se încadrează în
categoria accidentelor de muncă.
Din aplicaţia electronică REVISAL constituită
la nivel naţional şi gestionată de Inspecţia Muncii, la angajatorii din judeţ
figurează 49.711 de salariaţi activi, 56.015 contracte individuale de muncă în
derulare (din care 50.684 pe perioadă
nedeterminată şi 5.331 - perioadă determinată).
În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea
unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în
evidenţă 1.291 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 5 contracte colective de
muncă şi 1 act adiţional de prelungire a duratei de valabilitate a contractului
colectiv de muncă.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu