La
începutul lunii iulie a acestui an a intrat în vigoare Legea privind Registrul
național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale
(registru organizat de MAI, ținut de structurile specializate ale unităților
Poliției Române).
Până
în prezent, la nivelul județului Caraș-Severin au fost eliberate peste 400 de adeverințe din care să rezulte dacă
persoana verificată a săvârșit sau nu infracțiuni ce fac obiectul acestui
Registru.
În
conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr.118 din 20 iunie 2019 privind
Registrul Național Automatizat cu privire persoanele care au comis infracțiuni
sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în Registru se ţine evidenţa:
a) persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) de către organele române competente;
b) persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2);
c) persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2) şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
Persoana
fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în
aceleași condiții în care poate obține certificatul de cazier judiciar,
respectiv de la orice unitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru
eliberarea certificatelor de cazier judiciar.
Certificatul
de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier
judiciar. Adeverința, cât și celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019
(certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul
din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier
judiciar.
Entitățile
prevăzute în lege solicită certificatul de integritate în condițiile stipulate
în legislația proprie/procedurile interne de lucru. Așadar, legea nu instituie
obligativitatea solicitării certificatului de integritate comportamentală,
copiei de pe Registru, a extrasului din Registru, respectiv a adeverințelor,
din 6 în 6 luni.
Până
în prezent, la nivel
național, au fost eliberate
peste 3.500 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a
săvârșit sau nu dintre infracțiunile care fac obiectul acestui Registru.
Menționăm
că, deși termenul de operaționalizare a Registrului este finalul anului 2020, Poliția Română poate elibera astfel de
documente, prin structurile de cazier, la cererea persoanelor fizice interesate
sau a entităților prevăzute de lege.
De
asemenea, până la operaționalizare, la nivelul județului Caraș-Severin, aceste documente se eliberează la ghișeul de la
Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative din cadrul
Inspectoratului Județean de Poliție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu