Ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a
Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin, în primele 7 luni ale
anului 2019 au fost încadrate în muncă 2.176 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie
2019, 746 au peste 45 de ani, 541 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 542
au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 347 sunt tineri sub 25 de ani (309 tineri
NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin
(1.367), numărul femeilor fiind de 809.
În funcţie de rezidenţă, 1.263 persoane angajate în perioada
de referinţă provin din mediul urban, iar 913 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost
identificat un loc de muncă arată că
cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (871),
gimnaziale (621), profesionale (349), 145 persoane fiind cu studii
universitare, iar 190 persoane sunt cu studii primare şi fără studii.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul
AJOFM Caraş-Severin în primele şapte luni ale anului 2019, 1.414 (64,98%) fac
parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că
încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a
activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM
Caraş-Severin.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale
pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa
beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea
nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, modificată şi completată.
În primele şapte luni ale anului 2019, numărul persoanelor
care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane
aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale
privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a
fost de 3.956 persoane.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Programului
de ocupare a forţei de muncă” al AJOFM Caraş-Severin sunt disponibile pe
www.anofm.ro , la secțiunea Judeţul Caraş-Severin -Programe, Strategii,
Statistici.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu