În perioada ianuarie-iulie 2019, Agenţia Judeţeană pentru
Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a cuprins în programele de formare
profesională organizate prin intermediul centrului propriu de formare
profesională , a unui centru regional de formare profesională a adulţilor şi a
unui furnizor de formare autorizat un număr de 214 persoane.
Dintre acestea, 174 sunt șomeri, 15 sunt personae
beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, iar 25 sunt
persoane care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în
vigoare.
În perioada de referinţă au fost organizate 8 programe de
formare profesională gratuite dintre care 1 program de iniţiere, 6 programe de
calificare/recalificare şi 1 program de perfecţionare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de
formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de
formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani (48,86%),
urmaţi de cei din grupa de vârstă 25–35 de ani şi de cei cu vârsta cuprinsă
între 35 și 45 de ani (câte 17,81%), la polul opus fiind cei cu vîrsta sub 25
de ani (15,52%).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la
cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 129 persoane
(74,14%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu
studii primare şi gimnaziale – 13 persoane (7,47%)şi de cei cu studii
superioare -32 persoane (18,39%).
Meseriile/ocupaţiile, în funcție de numărul de participanți,
pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru
şomeri în primele 7 luni ale anului 2019 sunt: îngrijitor bătrâni la domiciliu
-49, inspector securitate şi sănătate în muncă –28 , agent de securitate – 23,
operator introducere, validare şi prelucrare date -21, fasonator mecanic -20,
agent de vânzări -19 şi frizer, coafor, manichiură, pedichiură -14.
În cursul lunii septembrie 2019, AJOFM Caraş-Severin va
organiza 2 programe gratuite de formare profesională în meseriile de ospătar,
la care vor participa 20 persoane şi lucrător în comerţ, la care vor participa 40 de persoane.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării Planului de
formare profesională al AJOFM Caraş-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro,
la secţiunea destinată AJOFM Caraş-Severin – “Programe, Strategii, Statistici”,
iar oferta de cursuri de calificare este disponibila la sectiunea destinată
AJOFM Caraş-Severin -“Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu