În această dată comemorăm 171 de ani de la faptele
eroice şi sacrificiul pompierilor români care au luptat pentru democraţie şi
independenţă în memorabila Bătălie din Dealul Spirii din anul 1848,
când au înfruntat armata otomană venită să oprească revoluţia română.
Pentru a sărbători Ziua Pompierilor din România,
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, va
desfăşura următoarele activităţi:
1. Simpozion cu tema Semnificaţia zilelor de 13 și 15 septembrie.
Cooperarea pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu
administraţia locală, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de
urgenţă, organizat în data de 11.09.2019, la ora 10.00, la Muzeul Banatului
Montan din Reşiţa;
2. Puncte
mobile de informare preventivă în data de 11.09.2019, în Reşiţa (zona Govândari-Parcul
Tricolorului), în intervalul 10.30-12.00;
3. Activităţi de tip “Ziua porţilor deschise” la sediul
inspectoratului şi la sediul subunităţilor, în data de 13.09.2019, pentru
prezentarea tipurilor de misiuni la care participă pompierii (exerciţii
demonstrative) şi prezentarea tehnicii de intervenţie;
4. Ceremonial militar şi religios specific
sărbătorii zilei armei, în data de 13.09.2019, începând cu ora 11.00, la sediul
inspectoratului din Reșița, str. Castanilor, nr. 123.
Data de 13 Septembrie reprezintă un simbol al patriotismului pompierilor
care au luptat pentru ţară cu preţul vieţii, dar şi un prilej pentru a
sărbători curajul, devotamentul şi implicarea de care dau dovadă pompierii
români, în fiecare zi, în misiunile lor pentru salvarea vieţii oamenilor.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu