Absolvenţii de liceu şi de facultate cu
domiciliul in judetul Caras-Severin sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judetene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă Caras-Severin sau la sediile punctelor de lucru din
teritoriu pentru a se înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de
muncă. Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, AJOFM Caras-Severin acordă o serie de servicii şi stimulente atât
absolvenţilor cât şi societăţilor care încadrează persoane proaspăt ieşite de
pe băncile şcolii.
Absolvenţii care se înregistrează în
evidenţele ANOFM ca persoane în căutarea unui loc de muncă pot beneficia de:
servicii gratuite de mediere a muncii, informare şi consiliere profesională,
servicii gratuite de formare profesională sau de asistenţă şi consultanţă
pentru începerea unei afaceri proprii.
Totodată, absolvenţii care reuşesc să se
angajeze primesc şi stimulente financiare: prima
de încadrare ca absolvent – 500 lei; prima
de încadrare (dacă se angajează la o distanţă mai mare 50 km de localitatea
de domiciliu -doar dacă este și beneficiar de indemnizaţie de şomaj); prima de instalare (dacă se încadrează
într-o localitate alta decât cea de domiciliu şi urmare a acestui fapt îşi
schimbă domiciliul stabil -doar dacă este şi beneficiar de indemnizaţie de
şomaj).
În cazul în care încadrarea în muncă a
absolvenţilor are loc în perioada în care este acordată indemnizație de şomaj,
angajatul primeşte o sumă lunară egală cu indemnizaţia de somaj la care ar fi
avut dreptul până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu ar fi
avut loc încadrarea în muncă.
De asemenea, în sprijinul absolvenţilor,
potrivit Legii nr. 76/2002, se acordă
subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi în interval de 12
luni de la absolvire, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de indemnizaţie
de şomaj. Aceste subvenţii se acordă diferenţiat în funcţie de nivelul de
studii: 500 lei/lună pentru absolvenţii învăţământului profesional; 600
lei/lună pentru absolvenţii de liceu (cu sau fără bacalaureat), sau
absolvenţilor de studii superioare fără examen de licenţă; 750 lei/lună pentru
absolvenţii de studii superioare cu examen de licenţă. Subvenţia se acordă timp
de 12 luni de la data semnării convenţiei, iar angajatorul este obligat să
menţină raporturile de muncă sau de serviciu timp de 18 luni.
Toate aceste stimultente financiare se
acordă la cerere, în termenele prevăzute de Legea nr. 76/2002.
Reamintim
că absolvenţii promoţiei 2016 se pot
înregistra în evidenţele AJOFM Caras-Severin ca persoane aflate în căutarea
unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire. Depăşirea acestui
termen atrage după sine anularea dreptului de a beneficia de indemnizaţie de
şomaj. Pentru absolvenţii de liceu, termenul de 60 de zile se calculează de la
data absolvirii liceului şi nu de la data susţinerii examenului de bacalaureat.
Compartiment Resurse Umane, Salarizare,
Comunicare si Secretariatul Consiliului
Consultativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu