În luna iunie 2016,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a efectuat 190 controale, din care 99 în domeniul relaţiilor
de muncă şi 91 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se în
total amenzi contravenţionale în valoare de 248.500 lei.
Au fost
sancţionaţi cu amendă în valoare de 140.000 lei pentru munca la negru, 7 angajatori
cu domenii de activitate: comerţ, pază şi protecţie, construcţii, întreţinere
şi reparare autovehicule, colectare-selectare deşeuri. Inspectorii de muncă au
depistat la aceştia 13 persoane care nu aveau întocmite forme legale de
angajare.
Sancţiunile din
domeniul relaţiilor de muncă, în valoare de 209.500 lei au fost aplicate în
principal pentru: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de
muncă, nerespectarea repausului săptămânal, nerealizarea măsurilor dispuse de
inspectorii de muncă în controalele anterioare, netransmiterea în termenul
legal a contractelor individuale de muncă în aplicaţia electronică REVISAL, etc.
Sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în valoare de 39.000 lei, au fost aplicate pentru deficienţe ce se
referă la: neasigurarea instructiunilor de lucru (fişe de lucru) pentru
echipamentele de muncă, neefectuarea examenului medical suplimentar pentru
lucrătorii care în cadrul activităţii
profesionale conduc maşina unităţii, neasigurarea semnalizării de securitate la
locurile de muncă, neluarea măsurilor pentru obţinerea autorizaţiei de
funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, s.a.
Au fost comunicate
8 evenimente soldate cu 2 decese şi 6 cazuri
de incapacitate temporară de muncă. Se va stabili după finalizarea cercetărilor
dacă aceste evenimente se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
S-au dispus în
total 308 măsuri pentru remedierea
deficienţelor constatate în timpul controalelor.
I.T.M. Caraş-Severin
va continua acţiunile de control şi va urmări modul de îndeplinire a măsurilor
dispuse în urma controalelor.
Din aplicaţia
electronică REVISAL gestionată de Inspecţia Muncii, la angajatorii din judeţ figurează
54.092 de salariaţi activi, 59.905 de contracte individuale de muncă în
derulare (din care 52.566 pe perioadă nedeterminată şi 7.339 perioadă
determinată).
În baza Legii nr.52/2011
privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri,
în luna iunie inspectoratul a luat în evidenţă 389 zilieri, iar în baza Legii
nr.62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 63 contracte colective de muncă
şi 4 acte adiţionale de modificare/prelungire.
CONDUCEREA ITM
C-S
AGA MIHAELA
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu