Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 25 iulie 2016

Credinciosii catolici serbeaza azi SF. IACOB


Sfantul Apostol Iacob, ruda Domnului; Sfantul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului
Sfantul Apostol Iacob, ruda Domnului
Iacob este numit “cel mare” pentru a-l deosebi de celălalt apostol, omonimul său. Era fiul lui Zebedeu şi al Salomeii şi fratele mai mare al lui Ioan. Făcea parte din rândul celor trei apostoli privilegiaţi  - Petru, Iacob şi Ioan - aleşi de Isus pentru a lua parte la episoadele vindecării instantanee a soacrei lui Petru, a învierii fiicei lui Iair, a schimbării la faţă a Mântuitorului pe munte şi la agonia din Grădina Măslinilor.** Sfantul Iacob, cazand de la inaltime, s-a ranit greu, dar inca era viu, si, ridicandu-se in genunchi, si-a inaltat mainile sale si se ruga, zicand: "Doamne, iarta-le lor pacatul acesta, ca nu stiu ce fac". Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui si il ranira si mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: "Incetati, ticalosilor, ce faceti? Dreptul se roaga pentru voi, iar voi il ucideti pe el?" Atunci indata un om, alergand cu un lemn, s-a repezit la
sfant si, lovindu-l cu toata puterea in cap, l-a zdrobit, incat i-au iesit creierii. Si intru aceasta muceniceasca patimire si-a dat duhul. Iar sfantul sau trup a fost ingropat acolo, aproape de biserica. Credinciosii l-au plans mult pe dansul, caci a fost episcop in Ierusalim treizeci de ani, iar la saizeci si sase de ani ai vietii sale a patimit pentru Hristos Domnul, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, in vecii vecilor. Amin.

* Integral pe : http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/Iulie.aspx

**  Integral pe :http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-apostol-iacob-ruda-domnului-sfantul-ignatie-patriarhul-constantinopolului-35798.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu