Centrul
Școlar de Educație Incluzivă “Aurora” a obținut locul II în cadrul programului ”ZILELE ECO IN SCOALA TA!”, premiul constând
dintr-un sistem de tablă interactivă, format din tabla propriu zisă și un
proiector. În competiție au fost înscrise 97 de
școli din țară, 96 dintre acestea fiind calificate pentru premii.
Profesorii, elevii de la CSEI “Aurora” și părinții acestora au
avut ca sarcină, dincolo de colectarea unei cantități cât mai mari de deșeuri
de echipamente electrice și electronice și deșeuri de baterii și acumulatori,
organizarea a minim 3 activități cu teme eco precum și primirea caravanei „ZILELE ECO IN SCOALA TA!”. Profesorii coordonatori ai proiectului, din
partea CSEI “Aurora”,
au fost dna Dorica Botar, director şi dna Rodica Drăghiță, consilier educativ.
În
baza unui acord de parteneriat semnat la începutul lunii aprilie a acestui an,
Consiliul Județean Caraș-Severin a sprijinit Centrul Școlar de Educație
Incluzivă “Aurora” cu deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEE). În
paralel, angajații instituției județene au colectat deșeuri de baterii și
acumulatori (DBA) în recipienții amplasați de CSEI “Aurora” la sediul Palatului
Administrativ.
CSEI
“Aurora” şcolarizează elevi cu cerinţe educative speciale
și este finanțat de către Consiliul Județean Caraș-Severin.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu