258 familii și persoane singure din București și din alte 27 județe - afectate de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente sau care au probleme grave de sănătate - vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 945.700 lei.
Decizia a fost luată astăzi,
printr-o hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma anchetelor sociale
derulate de agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială.
Practic, ajutoarele de urgență vor
putea acoperi o parte din cheltuielile cu refacerea sau consolidarea
locuințelor, cu îmbunătățirea condițiilor de locuit sau racordarea la rețeaua
de curent electric, pentru plata utilităților și evitarea riscului de evacuare,
pentru achiziționarea unor bunuri de strictă necesitate în gospodărie, dar și a
dispozitivelor medicale, a protezelor și a altor materiale sanitare nedecontate
de casele de asigurări de sănătate sau doar parțial, ori pentru tratamentele
medicale și deplasările la clinici din țară sau din străinătate.
Informații suplimentare:
În temeiul art. 28 alin.(1) din
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare, respectiv ale art. 37 - 40 din Normele metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, aprobate prin HG nr. 50/2011, cu
modificările și completările ulterioare, Guvernul poate dispune, la propunerea
MMFPSPV, acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se
află în situaţii de necesitate din cauza calamităţilor naturale, incendiilor,
accidentelor, dar şi pentru alte situaţii cauzate de starea gravă de sănătate
ori care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Sumele sunt suportate din fondurile
prevăzute cu această destinaţie în bugetul MMFPSPV.
Serviciul Comunicare, Mass-Media şi Statistică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu