Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 1 iunie 2016

Dosare penale

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii municipiului Caransebeș - Biroul Rutier au solicitat pentru control conducătorului unui autoturism inscripționat Taxi, ce se afla parcat în stația taxi de pe strada Cazarmii, documentele prevăzute de lege.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din Caransebeș, care a fost sancționat contravențional la legea taximetriei întrucât nu a respectat unele prevederi legale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul avea anulat dreptul de a conduce autovehicule.

Pe numele acestuia polițiștii au întocmit dosar penal.
~
La data de 31 mai a.c., în jurul orei 23.23, polițiștii orașului Oțelu Roșu au fost sesizați cu privire la un scandal petrecut în cartierul Mal din Oțelu Roșu, în context electoral.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că între mai multe persoane din Oțelu Roșu a izbucnit un scandal. În urma conflictului, două persoane au fost rănite, un bărbat în vârstă de 20 de ani și un altul în vârstă de 28, ambele fiind transportate la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internate. De asemenea, un număr de cinci autoturisme au fost avariate.

Polițiștii au început cercetările față de trei bărbați de 25, 28 și 32 de ani, toți din Oțelu Roșu, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Dosarul se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

~
La data de 31 mai a.c., în jurul orei 10.10, polițiștii municipiului Reșița - Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani, din Ticvaniu Mare, care circula pe bulevardul Republicii din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 26.05.2016, motiv pentru care, pe numele acestuia, s-a întocmit dosar penal.




~
La data de 31 mai a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Bozovici au fost sesizați telefonic de către un bărbat de 39 de ani, din Lăpușnicu Mare, cu privire la faptul că în noaptea de 29/30 mai a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce se afla la în vizită la o persoană din localitate, unde mai era prezent un bărbat de 28 de ani, din Anina, după ce au consumat băuturi alcoolice, bărbatul de 28 de ani l-a lovit cu piciorul în zona feței, după care a fugit.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.






La data de 22 mai a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Armeniș au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că acesta și-a găsit autoutilitara care era parcată în fața casei, avariată.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au stabilit faptul că în noaptea de 21/22 mai a.c., un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Armeniș, a condus un autoturism și a lovit cu partea stângă-față autoutilitara care era parcată în fața unui imobil, după care a părăsit locul faptei.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că bărbatul de 39 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal.
~
La data de 29 mai a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii orașului Oțelu Roșu au fost sesizați cu privire la faptul că în zona denumită ,,Pe Văi”, sat Măgura, un bărbat din Zăvoi, în vârstă de 51 de ani, a fost agresat de către mai multe persoane.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au identificat apelantul și bărbatul lovit, care a declarat faptul că în timp ce se afla cu vacile la păscut în zona denumită ,,Pe Văi”, situată în afara localității Măgura, a observat trei persoane care au coborât dintr-un autoturism aparținând unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din Zăvoi. La indicațiile acestuia, cei trei s-au năpustit asupra lui și l-au lovit cu pumnii și picioarele.

Bărbatul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte vi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu