Anul acesta credincioșii ortodocși sărbătoresc ”Pogorârea
Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada 19
- 20.06.2016, iar ziua de luni, 20 iunie este declarată zi liberă.
În acest sens, conform atribuţiilor specifice, structurile Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Caraș-Severin vor acţiona în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea
infracţionalităţii stradale și în zona lăcaşurilor de cult, precum şi adoptarea
celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de
ordine şi siguranţă publică.
Astfel, zilnic, vor acţiona pe raza judeţului aproximativ
260 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii
criminale, investigare a criminalității economice şi rutieră, ce vor dispune de
un număr de 133 de autospeciale de intervenţie.
Totodată, au fost constituite si echipe operative de rezervă,
însumând un număr total de 32 de poliţişti, ce vor acţiona cu 18 autospeciale
de intervenţie.
În toată această perioadă, zilnic vor acţiona 10
autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 30 de poliţişti rutieri fiind
prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene.
În final, poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de
alcool, multe din tragediile generate de
criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere producându-se
pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere,
poliţiștii recomandă:
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si
de trafic!
Nu
vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
Folosiţi
corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte,
ploaie abundentă sau ceaţă densă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că
este vorba despre pietoni
sau alte vehicule!
Folosiţi
centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de
accident!
Nu
conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
Nu
conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile
nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor
autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment
manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
Numai respectând regulile de
circulaţie putem avea un trafic rutier în siguranţă!
Pentru prevenirea furturilor din genţi şi
buzunare, poliţia recomandă cetățenilor:
Să fie atenţi la
bunurile pe care le deţin asupra lor, respectiv sume de bani, telefoane mobile,
documente personale, etc.
Să fie atenţi atunci
când se află la cumpărături în supermarket, pieţe sau zone aglomerate;
Să fie atenţi la
bunurile pe care le au asupra lor atunci când se află în mijloacele de
transport în comun.
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme,
poliţia recomandă cetățenilor:
Să nu parcheze
autoturismul în zone neiluminate;
Să se asigure că
autoturismul are închise toate portierele;
Să nu lase în
autoturism bunuri de valoare care ar putea atrage atenţia hoţilor.
Pentru prevenirea
furturilor din locuinţe, poliţia recomandă cetățenilor:
- Să nu lase uşa apartamentului neîncuiată;
- Să fie
atenți, ca în orice împrejurare să nu piardă sau să li se fure cheia;
-
Să nu permită accesul în locuinţă a
persoanelor care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale, firme,
asociații, etc.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin
vă urează:
SĂRBĂTORI ÎN
SIGURANŢĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu