- În data de 29.06.2016, Poliţia Staţiunii Băile
Herculane a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe DN 6, pe
raza localităţii Domașnea, a avut loc un accident de circulație soldat cu
victime.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit
că un bărbat de 34 ani, din Timișoara, a condus un autoturism, pe DN 6, din
direcția Caransebeș - Orșova, iar când a ajuns la km 406+200 m , în dreptul unei staţii
de benzină, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul volanului ieșind
în afara părții carosabile în sensul său de mers, într-o zonă cu vegetație unde
s-a răsturnat. În momentul producerii accidentului în autoturism se aflau încă
4 persoane.
A rezultat rănirea gravă a unui minor în
vârstă de 8 ani, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal
Caransebeș, rănirea ușoară a conducătorului auto și a unei tinere de 16 ani,
din Timișoara, pasageră în autoturism.
Cercetările continuă față de conducătorul auto
pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
~
- În data de
29.06.2016, Poliţia Municipiului Reșița a fost sesizată prin SNUAU 112 cu
privire la faptul că pe DN 58 B a avut loc un accident de circulație soldat cu
rănirea unei persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit
că un bărbat de 59 ani, din Ramna, a condus un autoturism pe DN 58 B, din
direcția Reșița către Bocșa, iar la km 5+950 m , la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, cu
vizibilitate redusă sub 50 m ,
nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil umed, a derapat și a intrat în
coliziune cu balustrada metalică aflată în partea dreaptă a sensului său de
mers. În urma accidentului a rezultat
rănirea ușoară a bărbatului.
Cercetările
continuă față de conducătorul auto pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare
corporală din culpă.
~
- În data de 29.06.2016, Poliţia Municipiului
Caransebeș a fost sesizată prin SNUAU
112 cu privire la faptul că, la ieșirea din Obreja către Oțelu Roșu, a avut loc
un accident rutier soldat cu o victimă.
În urma
verificărilor efectuate s-a constat că în timp ce un bărbat de 27 ani, din Caransebeș,
conducea un autoturism pe DN 68 în localitatea Obreja, din direcția Caransebeș
către Oțelu Roșu, în dreptul unui imobil, lovește cu partea dreaptă față a
autoturismului un bărbat de 59 ani, din judeţul Mehedinți, care, în calitate de
pieton, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se
asigure.
În urma accidentului a rezultat decesul
pietonului.
Cercetările
continuă față de conducătorul auto pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere
din culpă.
~
- În data de 30.06.2016, lucrători din cadrul
Poliţiei Municipiului Reșița au depistat în trafic un bărbat de 46 ani, din
Reșița, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, iar în urma
testării cu aparatul alcooltest rezultatul a fost pozitiv, motiv pentru care a
fost condus la Spitalul
Jude țean din Reșița unde a refuzat recoltarea de mostre
biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă față de conducătorul auto
pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de
mostre biologice.
~
La data de 21 iunie a.c., polițiștii municipiului
Caransebeș au fost sesizați cu privire la faptul că în noaptea de 20/21 iunie
a.c., persoane necunoscute au pătruns într-o frizerie de pe raza localității,
de unde au sustras mai multe bunuri, prejudiciul total fiind de aproximativ
5000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au
identificat trei minori de 16, respectiv 17 ani, din Caransebeș, bănuiți de acest furt.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind
restituite părții vătămate.
Continuând cercetările, polițiștii au stabilit că doi
dintre ei, împreună cu un alt minor în vârstă de 16 ani, în noaptea de 01/02
iunie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din Caransebeș, de unde
ar fi sustras bunuri în valoare de 10.000 de lei.
În acest caz, prejudiciul a fost recuperat în proporție de
60%.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în
vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.
~
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 04.05, polițiștii orașului
Bocșa au fost sesizați cu privire la
faptul că două persoane de sex masculin au încercat să sustragă o roată de la
un autoturism parcat pe strada Ceahlău din localitate.
În urma
verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că la data de 25 iunie a.c., un
tânăr de 18 ani, din Bocșa, a condus fără permis un autoturism neînmatriculat
și cu număr fals până în parcarea de pe strada Ceahlău, de unde a sustras o
roată de pe un autoturism. La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 02.00,
tânărul s-a reîntors la același autoturism pentru a mai sustrage o roată, de
data aceasta fiind însoțit de un minor
de 15 ani, din Bocșa.
În autoturismul
tânărului de 18 ani a fost găsită una din cele două roți, fiind ridicată și
predată proprietarului.
În cauză s-a
întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat,
conducerea unui autoturism neînmatriculat, cu număr fals, de către o persoană
care nu posedă permis de conducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu