Certificatele de calificare și calificare profesională ce vor fi eliberate absolvenților din sistemul național de învățământ preuniversitar vor fi însoţite de un Supliment descriptiv, în format Europass, care va atesta dobândirea de competențe specifice unei calificări profesionale pentru un anumit nivel de pregătire profesională.
De asemenea, persoanele care au depășit cu cel puţin 4 ani vârsta de școlarizare și care au finalizat învățământul primar în cadrul Programului ”A doua șansă” vor primi un certificat care să ateste absolvirea acestui nivel de studii.
Executivul a modificat și completat Hotărârea Guvernului nr. 577/2015 privind aprobarea conținutului și formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenților și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar. Actul normativ aprobat astăzi de Guvern menține formatul actelor de studii care au fost eliberate absolvenților din sistemul românesc de învățământ agreate pe piața muncii din ţările Uniunii Europene, armonizând totodată conținutul documentelor respective cu nivelurile de calificare ale Cadrului Național al Calificărilor și cu nivelurile de referință ale Cadrului European al Calificărilor în raport cu sistemul actual de formare profesională inițială.
Biroul de presa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu