Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 14 februarie 2015

Guvernul a aprobat normele de aplicare ale Legii recunoștinței

Guvernul a adoptat, prin Hotărâre, actualizarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Romane din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987. 
Noile reglementări introduse în normele de aplicare menționează localitățile Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureș, Cluj–Napoca, București în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune, au fost ucise, rănite sau reținute persoane până la fuga dictatorului, întrucât, conform datelor oficiale de la Procuratura Generală-Direcția Procuraturilor Militare și de la IRR, în perioada 16-22 decembrie 1989 doar în aceste localități au fost ucise persoane.

Pentru alte localități care nu se regăsesc printre cele enumerate dar care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune au fost ucise, rănite sau reținute persoane până la fuga dictatorului s-a introdus o modalitate de determinare a acestora prin atestare din acte normative emise în acest sens sau documente oficiale eliberate de Parchetul General. În noile reglementări introduse în normele metodologice, momentul „fuga dictatorului” a fost stabilit ca fiind ziua de 22 decembrie 1989, ora 12.10, luând în considerare vechea formă a legislației secundare cu privire la diferențierea etapelor revoluției, precum și documente oficiale și documentare realizate în legătură cu această perioadă.
Titlul de Luptător cu Rol Determinant se acordă în scopul de a face diferența între persoanele care s-au remarcat prin fapte deosebite prin care și-au pus viața în pericol,  având un rol determinant și decisiv prin contribuția la declanșarea și victoria Revoluției Române din decembrie 1989, în localitățile menționate mai sus. 
Normele de aplicare precizează, de asemenea, procedura de obținere a certificatelor pentru acordarea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant care stabileşte modalitatea de obținere a acestora, modelul certificatelor și al adeverințelor tipizate, modalitatea de contestare a soluției de respingere a cererii. 
De asemenea, potrivit noilor Norme, persoanele nemulțumite și care nu au obținut noul certificat de revoluționar pot face contestație la Comisia Parlamentară, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării soluției. Termenul de 30 de zile este termen de decădere doar pentru depunerea contestațiilor la Comisia Parlamentară și nu exclude posibilitatea aplicării normelor de drept comun și nu îngrădește accesul liber la justiție pentru persoanele nemulțumite.
Totodată, noile reglementări creează cadrul legal pentru persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și care nu dețineau certificate, să depună cereri pentru dobândirea acestora. În baza solicitărilor pe care le vor depune, aceste persoane vor putea dobândi una din următorele calități, prevăzute de Legea 341/2004 actualizată, respectiv: 
  a) persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987; 
b) soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege; 
c) urmaş al persoanei care a decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. 
Nu pot beneficia de aceste prevederi persoanele care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică.                                            COMUNICAT DE PRESĂ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu