Obiecțiile rezidă în negocierile ce se poartă pentru stabilirea:
-
Acordului
economic și comercial dintre UE și Canada (Comprehensive Economic and Trade Agreement-CETA);
-
Parteneriatului
Transatlantic pentru Comerț și Investiții (Transatlantic Trade and Investment
Partnership-TTIP) între UE și SUA;
Acestea propun eliminarea barierelor în numeroase sectoare ale
economiei, stimulând creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Prevederile
merg, însă, mult mai departe, dincolo de scopul unui acord comercial
tradițional, astfel că privesc maximizarea cooperării dintre cele mai mari piețe
din lume și deschiderea unui singur spațiu de comerț și investiții.
Riscul este ca educația să fie percepută ca un serviciu comercial,
nefiind clar delimitat de celelalte sectoare economice, situație care ar
conduce la transformarea învățământului universitar într-o „marfă”. Deși există
semnale că statele membre ale UE vor putea decide ce politică aleg cu privire
la educație, subiectul nu poate să nu producă îngrijorare în contextul socio-economic
românesc. Liberalizarea serviciilor educaționale și intrarea pe piață
românească a unor actori „privați“ cu interes deosebit în maximizarea
profitului și nu a actului educațional, ar fi dăunătoare societății noastre.
Înainte de toate, trebuie spus că învățământul superior din România
este, în ciuda facilităților de studii care există, unul dintre cele mai
discriminatorii din Europa. După cum rapoartele publicate la nivel comunitar o
arată*, sistemul are dificultăți în a cuprinde studenții
care provin din medii vulnerabile social, mediul rural, familii în care
părinții nu au studii superioare, familii sărace etc. Rata de cuprindere la
studii terțiare în România este una dintre cele mai scăzute din Europa, cu doar
aproximativ 20,4% participare la educația terțiară în 2011 și cu o țintă de
26,7% pentru 2020, departe de ținta europeană de 40% (UEFISCDI 2013:29). Lipsa
accesului elevilor/tinerilor la o educație mai bună s-ar manifesta în timp prin
dezinteres față de propria formare, ceea ce ar mări rata abandonului și analfabetismul
de orice tip (funcțional sau informațional). Diminuarea unor asemenea tendințe
ar însemna un efort bugetar mai mare, ar crește costurile cu externalizarea
serviciilor, conducând la dificultăți în identificarea de resurse extrabugetare
într-o economie șubredă.
Aceste date ne obligă să ne gândim la măsuri viabile și funcționale
care să mărească accesul tinerilor la învățământ superior. Considerăm, astfel,
că nu se poate vorbi despre privatizarea învățământului superior sau despre
măsuri care să vizeze doar educația, fără a privi în ansamblu toate măsurile și
facilitățile fiscale necesare pentru a permite studenților să studieze.
Privatizările în zona publică a educației sunt încurajate de
guverne pentru a-și diminua presiunea bugetară și constrângerile
financiare din zona educației, încercând să înlocuiască bugetele publice cu
cele private. Trebuie subliniat, însă, faptul că liberalizarea și orientarea
mai strictă spre piață este un atac la autonomia și libertatea academică, în
sensul în care transformă universitățile în instituții interesate de profit, nu
de îndeplinirea unui rol social. Liberalizarea pieței nu înseamnă în mod
automat privatizarea educației de stat, stat care are în continuare obligații
față de cetățeni. S-ar schimba modul de finanțare de la cel clasic la unul pe
vouchere individuale (pentru un anumit număr de studenți). Printre efectele
unui asemenea scenariu se numără faptul că selecția celor subvenționați ar fi
făcută de stat pe criterii neclare, nu de către universități; instituțiile de
învățământ superior ar concura pe atragerea de studenți (cel mai posibil prin
scăderea taxelor și a standardelor de calitate); statul nu ar putea controla
standardele de calitate. Experiențele anterioare arată că universitățile
particulare (cele care au supraviețuit și au fost, în consecință, cele mai
serioase) practică taxe sub valoarea costului real pentru un proces educațional
de calitate, atrag studenți de slabă calitate și nu oferă condiții de studiu
corespunzătoare. Dovada e că nicio universitate privată nu este în categoriile
A, B sau C și nu contează sub nicio formă în zona de cercetare.
Acestea fiind spuse, putem identifica două scenarii. Primul, în care
se presupune scăderea taxelor și a calității, caz în care vom forma specialiști
de slabă calitate și viitori șomeri, fiind un cost social inacceptabil. Într-un
al doilea scenariu, statul controlează strict criterii de calitate, presupune
creșterea taxelor și scăderea numărului de studenți. Această a doua perspectivă
aduce după ea două consecințe negative: suntem o țară cu o pondere extrem de
mică de absolvenți de studii superioare la suta de locuitori, iar scenariul de
mai sus nu aduce îmbunătățiri pe această direcție; accesul la învățământ
superior al tinerilor scade dramatic.
„Alternativa la «privatizarea»
învățământului superior public, dacă este să urmărim dezvoltarea și stimularea
acestuia, este o mai eficientă alocare a resurselor financiare. Așa cum am
subliniat și în alte rânduri, finanțarea universităților în proporție de 50 %
cantitativ și 50 % calitativ ar promova performanța și excelența în educație.
Mai mult decât atât, finanțarea pe criterii calitative ar conduce la o curățare
a mediului universitar românesc, întrucât 20 - 25 de universități de stat din
România și-ar închide porțile, ele fiind doar consumatoare de fonduri, fără a
produce valoare adăugată comunității. Procentul de 90 % alocat în prezent în
baza unor rațiuni pur cantitative nu este unul care să genereze
competitivitate, cu atât mai puțin sustenabilitate.
UVT nu se teme de concurență
externă. Instituția pe care o reprezint este printre puținele universități din
țară care se clasifică onorabil în clasamentele internaționale. Însă, învățământul
românesc este printre cele mai ieftine din Europa. Deschiderea de francize
universitare presupune investiții majore în infrastructura didactică ce nu pot
fi recuperate din nivelul actual al taxelor, pericol care ne-ar duce la
generații de tineri mai puțin pregătite, pentru că nu și-ar permite studii
superioare. Într-un asemenea context, cercetarea fundamentală este în pericol,
universitățile vor deveni instituții de cercetare orientate spre piață, lucru
care contravine libertății academice”, spune Rectorul Universității
de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
De curând, și Asociația Universităților Europene (EUA) a luat o poziție
de îngrijorare vizavi de acest subiect, subliniind riscul la care ar fi suspuse
țările în curs de dezvoltare**.
* [European
Commission (2014) Modernisation of Higher Education in Europe: Access,
Retention and Employability. Eurydice Report. Luxembourg: Publications Office
of the European Union. DOI:10.2797/72146
European Commission (2012). The European Higher Education Area in
2012: Bologna Process Implementation Report. Brussels. doi:10.2797/81203.
** EUA Statement on TTIP and TiSA
http://eua.be/Libraries/Publication/EUA_Statement_TTIP.sflb.ashx
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu