Bucureşti, 4 februarie 2015 - Vineri, 6 februarie 2015, se împlinesc 1884 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare menţionat în tăbliţa cerată nr. XVIII găsită în minele de aici şi datată 6 februarie 131. Cu această ocazie, în cadrul Campaniei Salvaţi Roşia Montană, Asociaţia Bucureşti cu sprijinul Asociaţiei Alburnus Maior organizează cea de-a cincea ediţie a Zilei Roşiei Montane în peste 20 de oraşe din România şi străinătate.
Ziua
Roşiei Montane este un eveniment care promovează patrimoniul cultural
pe care Roşia Montană îl adăposteşte, alături de rolul său în istoria
comunităţii locale. Este accentuată, totodată, necesitatea protejării şi
punerii în valoare a acestui peisaj cultural ameninţat de un proiect minier în
carieră deschisă.
Evenimentul propune publicului un
program care acoperă numeroase activităţi, de la proiecţii de lung şi
scurtmetraje, expoziţii foto sau de obiect şi dezbateri despre patrimoniul
Roşiei Montane şi mişcările sociale de apărare şi susţinere a zonei, până la
ateliere, piese de teatru şi concerte.
Documentarul “Noul El Dorado” (r. Tibor
Kocsis, 2004), unul dintre cele mai semnificative filme care surprinde
începuturile prezenţei companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation în
zonă, alături de scurtmetrajele „Cetatea de Aur a
Roșiei Montane” (r. Adrian Steclaci,1957), „România-Geamăna” (r. Tică Darie, 2013)
sau „Toamna Românească” (r. Matei Budeș, 2014) sunt doar câteva dintre
proiecţiile cuprinse în programul Zilei
Roşiei Montane din cele peste 20 de oraşe.
În Bucureşti, la Muzeul Naţional al
Ţăranului Român, va avea loc expoziţia „Roşia Montană. Memoria Obiectelor”,
organizată de Asociaţia Arhitectură. Restaurare. Arheologie, o invitaţie de a
descoperi obiectele purtătoare ale memoriei celor care au locuit acele părţi
ale Munţilor Apuseni. Expoziţia va fi alcătuită din exponate oferite de
locuitorii Roşiei Montane, obiecte uitate prin
poduri sau pivnițe, altele utilizate zi de zi; obiecte obișnuite sau
excepționale, caracteristice unor ocupații, unui mod de viață; obiecte profane
sau de cult, obiecte memoriale, împreună cu mărturiile deținătorilor despre
însemnătatea lor.
Publicul
clujean este invitat la piesa de teatru „Foc de voie” susţinut de studioul de
teatru REACTOR de creaţie şi experiment, iar în Iaşi, copiii prezintă o altfel
de perspectivă asupra situaţiei de la Roşia Montană în cadrul expoziţiei „Roşia
Montană din suflet de copil”, organizată de Asociaţia Mai Bine.
Numeroase
concerte vor întregi programul Zilei
Roşiei Montane cu trupe precum Trei Parale, Ad Hoc, Crowd Control, Silent
Strike cu Dan Basu, DJ ZO, Electric Brother, Aud Band, Firma, Simion Bogdan
Mihai, precum şi mulţi artişti locali.
Ziua Roşiei Montane 2015 se va desfăşura în peste 20 de oraşe din România şi
străinătate: Aiud, Alba Iulia, Bucureşti, Cluj Napoca, Roşia Montană, Sibiu,
Turda, Oradea, Băile Herculane, Craiova, Timişoara, Târgovişte, Iaşi,
Constanţa, Bacău, Bruxelles, Toronto, Paris, Munchen, Londra, Breda şi
Chişinău.
Roşia Montană adăposteşte vestigii de o
valoare excepţională, mărturii care atestă evoluţia activităţii miniere de-a
lungul a peste două milenii. Peisajul cultural al Roşiei Montane, modelat de
mineritul tradiţional, practicat aici încă din Epoca Bronzului şi cu dezvoltări
succesive în perioada Romană, Evul Mediu şi Epoca Modernă este unul dintre cele
mai reprezentative din Europa.
Vestigiile preistorice care atestă
mineritul de suprafaţă, sistemul vast de exploatări subterane început în
perioada dacică, în sec. I a. Chr. şi extins până recent în anii '70,
elementele supraterane care le corespund - micile halde de steril, tăurile,
târgul minier, coastele de stâncă, canalele de dirijare a apei sau zonele de
prelucrare cu şteampuri sunt caracteristici de o valoare universală.
Roşia Montană este ameninţată de
un proiect minier aurifer care ar presupune dinamitarea şi transformarea în
pulbere a celei mai mari părţi a sitului cultural. În sprijinul
opoziţiei comunităţii locale la proiectul minier propus de Roşia Montană Gold
Corporation s-au arătat de-a lungul timpului sute de mii de oameni din întreaga
lume, instituţii şi foruri internaţionale, personalităţi publice, care şi-au
manifestat opinia pentru respingerea proiectului minier.
Pentru
mai multe informaţii despre Ziua Roşiei Montane, Raluca Dan, tel. 0728 357 367,
e-mail: raluca.elena.dan@gmail.com sau pe site-ul www.ziuarosieimontane.ro şi www.rosiamontana.org.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu