Sfârșitul
lunii octombrie aduce timișorenilor cel mai important târg de joburi din zonă,
anume Zilele Carierei, eveniment devenit deja tradițional, ajuns la a XV-a
ediție, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul
Universității Politehnica Timișoara, care vine să consfințească, o dată în
plus, rolul asumat de UPT, acela de a pregăti studenții la cel mai înalt nivel,
pentru a se putea integra cu succes pe piața muncii.
Ca
și la precedentele ediții, cei mai importanți angajatori din Timișoara și din
zonă și-au anunțat deja prezența la Zilele Carierei XV. Peste 1000 de oferte de
carieră (job-uri full time sau part time, training-uri, internship-uri, oferte
de practică) sunt puse la dispoziția studenților și absolvenților sau oricui
este în căutarea unor oferte de carieră, fiind invitați să vină cu CV-ul
pregătit.
Pe
lângă oportunitățile de carieră, vizitatorii vor putea lua pulsul pieței
muncii, vor putea asista la prezentări ale companiilor, vor putea câștiga
premii sau vor putea beneficia de alte surprize pregătite de organizatori.
Deschiderea
celei de-a XV-a ediții a Zilelor Carierei va avea loc miercuri, 30 octombrie
2019, la ora 10:00, la Cantina Universității Politehnica Timișoara. Târgul de
oferte de carieră va fi deschis în 30 - 31 octombrie 2019, între orele 10:00 -
17:00.
Mai
multe detalii și în special ofertele companiilor, le puteti vizualiza pe http://www.zilelecarierei.upt.ro/companii
Departament
Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu