Ieri, în jurul orei 19.00, politiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală
Reșița împreună cu cei de la Compartimentul de Combatere a Delictelor Silvice,
au depistat în flagrant delict, în extravilanul comunei Brebu, 3 bărbați, în
timp ce tăiau fără drept material lemnos de diferite esențe.
Unul dintre cei 3, în vârstă de 43 de
ani, a fost depistat în momentul în care tăia de pe picior, cu ajutorul unui
motofierăstrău, un arbore de esență gorun, polițiștii identificând la fața
locului alte două cioate.
În urma verificărilor, la ferma din comuna
Păltiniș, aparținând unuia dintre aceștia, a fost identificată cantitatea de
aproximativ 25 de metri cubi material lemnos, dintre care 1,5 metri cubi de
lemn încărcat într-o autoutilitară, de diferite esențe, lemn pentru care
bărbatul în cauză nu a putut prezenta documente legale.
Polițiștii au ridicat în
vederea confiscării un motofierăstrău și un tractor, folosite la comiterea
faptei, precum si cei 25
de metri cubi material lemnos, lemn care a fost lăsat în
custodie bărbatului în cauză, până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii au întocmit
acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de material
lemnos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu