Cetățean turc
depistat la P.T.F. Moravița
cu paşaportul fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră
Stamora- Moravița au depistat un
cetăţean turc, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosindu-se de un
paşaport fals.
În data de09.10.2019, ora 15.00,în Punctul
de Trecere a Frontierei Moravița,județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea
formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean sârb, în vârstă de 67 de ani,
la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Serbia, însoțit de
o persoană de sex masculin ce avea calitatea de pasager.
Lacontrolul de frontieră, pasagerul
a prezentat un paşaport eliberat de autoritățile din Turcia. Cu ocazia
verificării documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări
suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că acesta este fals, motiv pentru
care persoanele în cauză au fost duse la sediul instituției pentru cercetări.
Astfel, la cercetări s-a stabilit
că pasagerul este cetățean turc K.K., în vârstă de 26 de ani și a recurs la
această metodă deoarece nu avea viză de călătorie în paşaportul personal.
În cauză, poliţiştii de frontieră
efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals cât şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de
stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care
se impun.
Autoturism
căutat de autoritățile din Marea Britanie,
indisponibilizat de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul
Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița – județul Timiș au depistat
la controlul de frontieră un cetățean britanic, care conducea un autoturism
marca Audi, căutat de autorităţile din Marea Britanie.
În data de 09.10.2019, ora 16.30, la
Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, judeţul Timiș, s-a prezentat
pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, un cetăţean britanic în vârstă de 39 de
ani, la volanul unui autoturism marcaAudi.
În urma verificărilor specifice,
poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în
bazele de date ca fiind bun căutat pentru
confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în data de
08.10.2019.
Cu
privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la un
prieten pentru a călători, fără a avea cunoştinţă despre faptul ca acesta este
căutat de autorităţi.
Drept urmare, autovehiculul în valoare de aproximativ
20.000 de euroa fost
indisponibilizat la sediul sectorului, urmând ca la definitivarea cercetărilor
să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu