Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 25 septembrie 2013

VREMEA ÎN INTERVALUL 24 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE 2013, ÎN BANAT, CRIŞANA, TRANSILVANIA SI MARAMUREŞ

BANAT
În primele două zile, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori uşor sub cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, în medie de 20...21 de grade. Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite în zilele de 25 şi 26 septembrie, când valoarea medie va fi de 24...25 de grade. După data de 27 septembrie, scăderea de temperatură anticipată va readuce regimul
termic diurn la valori în jurul celor climatologic normale. În privinţa
regimului valorilor minime, se aşteaptă uşoare variaţii, în jurul mediilor climatologice
(respectiv 10 grade) în prima parte a intervalului, apoi vor fi câteva nopţi cu temperaturi în
general peste cele obişnuite, urmând ca începutul lunii octombrie să readucă valori în jurul
normelor.
Ploi mai frecvente vor fi în intervalul 29 septembrie – 2 octombrie, în celelalte zile
probabilitatea de ploaie fiind destul de redusă.
CRIŞANA
Regimul temperaturilor diurne în următoarele două săpămâni va fi caracterizat de valori în
general uşor sub cele normale pentru această perioadă din an, cu medii ce se vor situa în
jurul a 19 grade. O creştere de temperatură se anticipează pentru zilele de 25 şi 26
septembrie, când mediile de 22...23 de grade reprezintă valori mai mari decât cele
înregistrate în mod obişnuit. În privinţa regimului termic al nopţilor se aşteptă variaţii, de la
nopţi mai răcoroase în 25, 26 şi 28 septembrie, la valori apropiate de cele normale în rest,
şi anume medii în jurul a 10 grade.
Probabilitatea de ploaie se menţine destul de ridicată pe parcursul celor două săptămâni
de anticipaţie, totuşi acestea vor fi mai frecvente şi moderate cantitativ între 29 septembrie
şi 1 octombrie.
 TRANSILVANIA
Intervalul va debuta cu o vreme răcoroasă, regimul termic din timpul zilei fiind caracterizat
de valori sub cele normale ale perioadei, în medie de 16...17 grade. O creştere de
temperatură se anticipează în jurul datei de 26 septembrie, când, cu valori în medie de 22
de grade, pragul climatologic normal va fi uşor depăşit. Pentru restul perioadei de
prognoză, se anticipează valori ce vor oscila în jurul celor normale în această perioadă din
an, cu medii la nivelul întregii regiuni de 18...20 de grade.
În prima săptămână vor fi variaţii destul de importante ale minimelor nocturne, apoi
acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.
Vor fi posibile ploi în mare parte a intervalului, cu o probabilitate mai mare în 29 şi 30
septembrie şi 1 octombrie, când vor fi moderate cantitativ.
MARAMUREŞ
Regimul temperaturilor maxime în următoarele două săptămâni va fi caracterizat de valori
în general sub cele normale pentru această perioadă din an, cu medii de 16...17 grade. O
creştere de temperatură se anticipează în jurul datei de 26 septembrie, când media de 21
de grade se va situa peste valorile obişnuite. În privinţa regimului termic al nopţilor se
aşteptă variaţii, de la nopţi mai răcoroase în 25, 26 şi 28 septembrie, la valori apropiate de
cele normale în rest, şi anume medii de 9...11 grade.
Probabilitatea de ploaie se menţine destul de ridicată pe parcursul celor două săptămâni
de anticipaţie, totuşi acestea vor fi mai frecvente între 28 septembrie şi 1 octombrie, când
ar fi posibilă şi cumularea izolat a unor cantităţi de apă mai însemnate.
A. N .M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu