Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 13 decembrie 2022

Peste 900 de proiecte contractate în Regiunea Vest prin Regio-POR 2014-2020. Începând cu 2023, regiunea va avea propriul hub de digitalizare

 
Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 numai în Regiunea Vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro - bani europeni ce au fost sau urmează să fie investiţi în regiune, până la finalul acestui ciclu.

La nivel de judeţe, în Arad au fost atraşi peste 219 milioane de euro care au fost investiţi în 161 de proiecte. În Caraş-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro. Hunedoara are 261 de proiecte finanţate prin Regio-POR 2014-2020, totalizând peste 332 milioane de euro; în timp ce Timişul are 357 de proiecte cu o valoare totală de aproape 350 de milioane de euro.

Investiţiile vor ajunge în 119 instituţii de învăţământ construite, reabilitate sau dotate; 17 ambulatorii şi tot atâtea unităţi de primiri urgenţe reabilitate şi dotate; 158 de ambulanţe achiziţionate; peste 10.000 de apartamente reabilitate termic; peste 40 de centre sociale construite, reabilitate şi modernizate şi peste 230.000 de persoane sprijinite, din rândul celor care trăiesc în zone urbane marginalizate.

În plus, peste 350 de kilometri de drumuri publice sunt în diferite stadii de reabilitare sau modernizare. Tot cu ajutorul banilor europeni, regiunea va avea peste 220 de mijloace de transport în comun noi, 56 kilometri noi de piste de biciclete şi peste 530 km reţea iluminat public creată, modernizată, extinsă.

Tot prin Regio-POR 2014-2020, peste 620.000 de metri pătraţi de spaţii verzi au fost sau urmează să fie create sau modernizate în Regiunea Vest; peste 360 de metri pătraţi de infrastructură publică a fost sau urmează să fie reabilitată în staţiunile turistice, iar 25 de obiective de patrimoniu au fost restaurate sau sunt în curs de restaurare.

Şi pentru că Regio-POR 2014-2020 se adresează şi mediului privat, aproape 500 de IMM-uri au fost finanţate, iar peste 1.700 de locuri noi de muncă au fost generate cu ajutorul investiţiilor prin bani europeni.

"Regiunea Vest stă foarte bine în ceea ce priveşte procentul sumei contractate raportat la suma alocată prin program. Să ne reamintim că iniţial avusesem alocate 654 milioane de euro, ceea ce era oricum un record pentru regiunea noastră prin Regio-POR, iar suma contractată a ajuns la aproape 1,15 miliarde de euro, cu 78% mai mult, procent ce ne plasează pe locul 2 la nivel naţional. În ceea ce priveşte ţinta de absorbţie, suntem la 96% din ţinta pentru acest an, dar ne aşteaptă un 2023 în care trebuie să muncim şi mai mult împreună cu beneficiarii, pentru ca investiţiile să se traducă în rezultate concrete pentru locuitorii regiunii", a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

***

În ceea ce priveşte Programul Regional Vest 2021-2027, care are o sumă alocată de peste 1,18 miliarde de euro, până la finalul acestui an, ADR Vest îşi propune să lanseze primele patru ghiduri spre consultare publică, pentru microîntreprinderi, unităţi administrative şi universităţi de stat.

Este vorba de:

- Sprijin pentru microîntreprinderi;

- Eficienţă energetică în clădiri publice;

- Drumuri judeţene;

- Universităţi.

Valoarea totală a acestor apeluri depăşeşte suma de 200 de milioane de euro, iar forma finală a ghidurilor urmează să fie publicată în luna martie a anului viitor.

Alte şapte ghiduri vor fi lansate în consultare publică până în luna aprilie a anului viitor. Ele se vor adresa UAT-urilor (individual sau în parteneriat cu actori relevanţi, inclusiv ONG-uri), IMM-urilor, precum şi parteneriatelor dintre membrii ecosistemului de inovare din regiune. Valoarea totală a acestor apeluri depăşeşte suma de 400 de milioane de euro.

***

Tot odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, Regiunea Vest va beneficia de un hub de digitalizare. Intitulat DigiVest, hubul va fi lansat în luna ianuarie şi va oferi competenţe şi opinii abilitate în zona de digitalizare oricărei autorităţi publice sau companii care va vrea să realizeze un proiect de digitalizare. Hubul va fi completat şi de o agenţie de inovare a regiunii, care va oferi în mod permanent competenţe şi cunoaştere companiilor şi universităţilor şi va face legătura între ele. Efectul se va vedea odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, acolo unde vor exista alocări financiare pentru zona de digitalizare atât pentru IMM-uri, cât şi pentru autorităţile publice locale.

DigiVest va oferi servicii de inovare, sfaturi de finanţare, formare şi dezvoltare a competenţelor necesare pentru o transformare digitală de succes. În perioada următoare, el îşi propune să contribuie inclusiv la agregarea datelor digitalizate de autorităţi.

Hubul va fi finanţat de Comisia europeană şi va face parte din Reţeaua European Digital Innovation Hubs. Consorţiul proiectului va fi coordonat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, care are drept parteneri Clusterul Regional Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Asociaţia Tehimpuls.

"2023 va fi un an al provocărilor pentru Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest. Atât proiectele pe care le implementăm prin Regio-POR 2014-2020, cât şi cele prin care urmează să investim în regiune prin Programul Regional Vest 2021-2027 fac din anul următor unul care poate contribui în mod marcant la modul în care va arăta regiunea noastră în viitor. Pentru că e timpul să realizăm pasul spre următorul nivel, unul în care decalajele dintre noi şi regiunile prospere ale Europei să fie reduse spre minimum", a concluzionat Sorin Maxim. Peste 900 de proiecte contractate în Regiunea Vest prin Regio-POR 2014-2020. Începând cu 2023, regiunea va avea propriul hub de digitalizare

Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 numai în Regiunea Vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro - bani europeni ce au fost sau urmează să fie investiţi în regiune, până la finalul acestui ciclu.

La nivel de judeţe, în Arad au fost atraşi peste 219 milioane de euro care au fost investiţi în 161 de proiecte. În Caraş-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro. Hunedoara are 261 de proiecte finanţate prin Regio-POR 2014-2020, totalizând peste 332 milioane de euro; în timp ce Timişul are 357 de proiecte cu o valoare totală de aproape 350 de milioane de euro.

Investiţiile vor ajunge în 119 instituţii de învăţământ construite, reabilitate sau dotate; 17 ambulatorii şi tot atâtea unităţi de primiri urgenţe reabilitate şi dotate; 158 de ambulanţe achiziţionate; peste 10.000 de apartamente reabilitate termic; peste 40 de centre sociale construite, reabilitate şi modernizate şi peste 230.000 de persoane sprijinite, din rândul celor care trăiesc în zone urbane marginalizate.

În plus, peste 350 de kilometri de drumuri publice sunt în diferite stadii de reabilitare sau modernizare. Tot cu ajutorul banilor europeni, regiunea va avea peste 220 de mijloace de transport în comun noi, 56 kilometri noi de piste de biciclete şi peste 530 km reţea iluminat public creată, modernizată, extinsă.

Tot prin Regio-POR 2014-2020, peste 620.000 de metri pătraţi de spaţii verzi au fost sau urmează să fie create sau modernizate în Regiunea Vest; peste 360 de metri pătraţi de infrastructură publică a fost sau urmează să fie reabilitată în staţiunile turistice, iar 25 de obiective de patrimoniu au fost restaurate sau sunt în curs de restaurare.

Şi pentru că Regio-POR 2014-2020 se adresează şi mediului privat, aproape 500 de IMM-uri au fost finanţate, iar peste 1.700 de locuri noi de muncă au fost generate cu ajutorul investiţiilor prin bani europeni.

"Regiunea Vest stă foarte bine în ceea ce priveşte procentul sumei contractate raportat la suma alocată prin program. Să ne reamintim că iniţial avusesem alocate 654 milioane de euro, ceea ce era oricum un record pentru regiunea noastră prin Regio-POR, iar suma contractată a ajuns la aproape 1,15 miliarde de euro, cu 78% mai mult, procent ce ne plasează pe locul 2 la nivel naţional. În ceea ce priveşte ţinta de absorbţie, suntem la 96% din ţinta pentru acest an, dar ne aşteaptă un 2023 în care trebuie să muncim şi mai mult împreună cu beneficiarii, pentru ca investiţiile să se traducă în rezultate concrete pentru locuitorii regiunii", a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

***

În ceea ce priveşte Programul Regional Vest 2021-2027, care are o sumă alocată de peste 1,18 miliarde de euro, până la finalul acestui an, ADR Vest îşi propune să lanseze primele patru ghiduri spre consultare publică, pentru microîntreprinderi, unităţi administrative şi universităţi de stat.

Este vorba de:

- Sprijin pentru microîntreprinderi;

- Eficienţă energetică în clădiri publice;

- Drumuri judeţene;

- Universităţi.

Valoarea totală a acestor apeluri depăşeşte suma de 200 de milioane de euro, iar forma finală a ghidurilor urmează să fie publicată în luna martie a anului viitor.

Alte şapte ghiduri vor fi lansate în consultare publică până în luna aprilie a anului viitor. Ele se vor adresa UAT-urilor (individual sau în parteneriat cu actori relevanţi, inclusiv ONG-uri), IMM-urilor, precum şi parteneriatelor dintre membrii ecosistemului de inovare din regiune. Valoarea totală a acestor apeluri depăşeşte suma de 400 de milioane de euro.

***

Tot odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, Regiunea Vest va beneficia de un hub de digitalizare. Intitulat DigiVest, hubul va fi lansat în luna ianuarie şi va oferi competenţe şi opinii abilitate în zona de digitalizare oricărei autorităţi publice sau companii care va vrea să realizeze un proiect de digitalizare. Hubul va fi completat şi de o agenţie de inovare a regiunii, care va oferi în mod permanent competenţe şi cunoaştere companiilor şi universităţilor şi va face legătura între ele. Efectul se va vedea odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, acolo unde vor exista alocări financiare pentru zona de digitalizare atât pentru IMM-uri, cât şi pentru autorităţile publice locale.

DigiVest va oferi servicii de inovare, sfaturi de finanţare, formare şi dezvoltare a competenţelor necesare pentru o transformare digitală de succes. În perioada următoare, el îşi propune să contribuie inclusiv la agregarea datelor digitalizate de autorităţi.

Hubul va fi finanţat de Comisia europeană şi va face parte din Reţeaua European Digital Innovation Hubs. Consorţiul proiectului va fi coordonat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, care are drept parteneri Clusterul Regional Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Asociaţia Tehimpuls.

"2023 va fi un an al provocărilor pentru Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest. Atât proiectele pe care le implementăm prin Regio-POR 2014-2020, cât şi cele prin care urmează să investim în regiune prin Programul Regional Vest 2021-2027 fac din anul următor unul care poate contribui în mod marcant la modul în care va arăta regiunea noastră în viitor. Pentru că e timpul să realizăm pasul spre următorul nivel, unul în care decalajele dintre noi şi regiunile prospere ale Europei să fie reduse spre minimum", a concluzionat Sorin Maxim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu