Protecția proprietății, dreptul la viață, la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, dreptul la viață privată, dreptul de a te exprima liber și a nu fi discriminat.
Acestea sunt drepturi care au fost încălcate în România, după cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cele peste
60 de hotărâri pronunțate împotriva țării noastre doar în acest an.Desigur, faptele s-au petrecut cu mulți ani în urmă, dar reclamanților li s-a făcut dreptate abia în 2022, de către Curtea Europeană, după ani de zile în care au încercat în zadar să găsească dreptatea în justiția națională.
Am ales să facem acest bilanț realist al respectării drepturilor omului în România, în locul unuia festivist, cum se întâmplă adesea de 10 Decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Am numărat condamnările României la CEDO și am adunat despăgubirile pe care, în cele din urmă, trebuie să le plătim toți, de la buget, deși doar unii au greșit.
De cele mai multe ori, cei care au greșit sunt reprezentanți ai justiției naționale, care fie au refuzat să facă anchete efective în diverse dosare, pentru a stabili vinovății și a trage la răspundere vinovați, fie au judecat strâmb unele lucruri care s-au cerut îndreptate, iată, doar la CEDO.
Pe categorii de drepturi/articole din CEDO, România a fost condamnată în 2022 astfel (hotărârile CEDO pot fi citite dând click pe nume):
Pentru nerespectarea proprietății (Articolul 1 Protocolul 1)
VĂLEANU AND OTHERS v. ROMANIA – Curtea a constatat ineficiența mecanismului de restituire a bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul comunist, în ciuda noilor căi de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013, care impune sarcini excesive solicitanților care nu reușesc să obțină compensații adecvate. Statul trebuie să ia măsuri pentru simplificarea și clarificarea procedurilor de restituire. Despăgubirile plătite de stat către 30 de reclamanți din această cauză au fost de 232.692 de euro.
Alte condamnări pe același articol: MANOLE v. ROMANIA – 40.000 de euro, DĂNOIU AND OTHERS v. ROMANIA – 5.000 de euro , STĂNESCU v. ROMANIA – 5.000 de euro
Încălcarea dreptului la viață (Articolul 2)
PÂRVU v. ROMANIA – Un șofer a fost confundat în trafic cu un urmărit internațional, și împușcat în cap de poliție. 15 ani au trecut fără o anchetă efectivă, fără un vinovat, fără despăgubiri pentru familia victimei. APADOR-CH a sprijinit cazul la CEDO. Cauza face parte din cele trei care au adus României o nouă monitorizare (pe articolul 46 din CEDO), din partea Comitetului de Miniștri, pentru utilizare excesivă a forței din partea poliției – despăgubiri de 73.630 de euro.
Alte încălcări ale articolului 2 – MIHĂILĂ v. ROMANIA – 21.000 de euro, DÂMBEAN v. ROMANIA – 22.500 de euro
Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante (Articolul 3)
30 de cauze care privesc condiții improprii de detenție, supraaglomerare, igienă precară, lipsa îngrijirilor medicale în penitenciare. Peste 300 de reclamanți, foști și actuali deținuți, au primit de la stat despăgubiri în total de 982.500 de euro numai în aceste cauze închise în 2022.
Alte două cauze în care statul a fost condamnat pentru că autoritățile nu au investigat în mod eficient acuzațiile de abuz sexual asupra unor minore și, prin urmare, și-au încălcat obligația pozitivă de a le proteja de tratamente inumane și degradante: A.Ö. AND H.Ö. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro și A.E.J. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro.
Dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori (Articolul 4 din Protocolul 7)
STĂVILĂ v. ROMANIA – despăgubiri de 5.408 de euro
Dreptul la un proces echitabil (Articolul 6)
În nouă cauze, CEDO a constatat că România a încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil sau că procesul penal a avut proceduri și o durată excesivă: MENA v. ROMANIA – despăgubiri de 5.000 de euro, POSZLER v. ROMANIA – 1.500 euro, GAL v. ROMANIA – 9.000 euro, AGROKUALITA EOOD v. ROMANIA – 1.520 de euro, PAULESCU v. ROMANIA – 24.000 euro, CĂLIN v. ROMANIA – 15.000 euro, FLORIN-IOAN NISTOR AND ADRIAN MARCEL NISTOR v. ROMANIA – 6.000 euro, ANDI MARIUS IONESCU v. ROMANIA (art 6 și art 3) – 9.400 euro, CORNESCHI v. ROMANIA – 8.700 euro.
Dreptul la respectarea vieții private și de familie (Articolul 8)
Șase cauze în care reclamanții nu au reușit să-și găsească dreptatea în instanțele naționale, deși aveau legea de partea lor: C. v. ROMANIA – hărțuire sexuală la locul de muncă – 7.500 euro; TUSĂ v. ROMANIA – un proces de mal praxis – 9.700 euro; VLAD v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești într-un proces de custodie a copilului – 10.141 euro; LOIRY v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești de revenire a copilului la domiciliul stabilit de instanță – 9.900 euro; I.V.Ț. v. ROMANIA – intervievarea unui copil fără acordul părinților și difuzarea pe post a interviului; JIVAN v. ROMANIA – autoritățile naționale au evaluat greșit severitatea dizabilității reclamantului, privându-l astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal – 8.300 euro.
Libertatea de exprimare (Articolul 10)
BUMBEȘ v. ROMANIA – Curtea Europeană a stabilit că dacă vrei să te duci cu doi prieteni și o pancartă, ca să protestezi în fața Guvernului, nu ai nevoie de notificare, că nu e adunare publică și nici huliganism, așa cum au zis jandarmii și justiția română, ci libertate de exprimare – 6.985 euro. Cazul a fost susținut la CEDO de APADOR-CH.
Alte cauze de încălcare a libertății de exprimare: POIENARU v. ROMANIA – a scris pe blogul personal despre nereguli constatate la locul de muncă, la APIA – 8.100 euro; STANCU AND OTHERS v. ROMANIA – doi ziariști de la Lumea justiției au câștigat dreptul de a scrie despre reprezentanți ai justiției – 3.440 euro; PONTA c. ROUMANIE – Fostul prim-ministru fusese condamnat de o instanță națională pentru un comentariu pe Facebook despre un ministru din cabinetul său – 2.200 de euro; RUSU v. ROMANIA o profesoară de geografie a demascat neregulile inspectorului școlar Bistrița și fusese condamnată pentru asta în România – 9.000 euro.
Interzicerea discriminării și dreptul la educație (Art 14 și art 2 din Protocolul 1)
MORARU v. ROMANIA – Nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru refuzul de a permite unei femei, a cărei înălțime și greutate sunt sub limitele cerute candidaților de sex feminin, să susțină examenul de admitere la medicina militară. Eșecul instanțelor naționale de a furniza vreo justificare cu privire la legătura dintre dimensiunea unui candidat și puterea acestuia – 7.500 euro.
1.575.616 euro a plătit statul român pentru condamnările suferite la CEDO în 2022
Am fi tentați să spunem că e o sumă mică – până la urmă ce mai e milionul de euro în ziua de azi? – dar care are prostul obicei de a se multiplica an de an, pentru că din păcate condamnările la CEDO nu se lasă și cu schimbările sistemice cerute deseori de Curte.
Câștigarea unui proces la CEDO e abia începutul. Faptul că un cetățean obține dreptatea prin condamnarea țării sale la CEDO nu înseamnă automat îmbunătățirea situației sale și cu atât mai puțin a altora suferind de aceeași problemă. Vedeți cauzele pilot pe dreptul de proprietate sau pe condiții de detenție. Ba chiar pe dreptul la viață.
CEDO nu poate face legi sau schimba sistemele de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în deciziile de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat nedreptățile.
Dar implementarea deciziilor CEDO e un proces lent și dificil. Debutează cu despăgubirea victimei, o acțiune ce se petrece relativ rapid după condamnarea la CEDO, pentru că banii dați de la buget sunt adesea cea mai ușoară măsură de executat. Schimbările sistemice, însă, nu sunt la fel de ușor de făcut, ele pot dura luni, ani sau decenii. În acest timp alți cetățeni cad victime ale acelorași încălcări de drepturi, unii dintre ei se duc la CEDO și, după alți ani de așteptare, statul le plătește și lor despăgubiri.
Viața merge mai departe (dacă merge, pentru victime), cei care au greșit greșesc în continuare, nefiind trași la răspundere, ba poate chiar sunt avansați sau pensionați pe sume importante.
Numai în 2022, România avea 106 hotărâri pilot de executat și figura pe ultimul loc într-un clasament al țărilor UE, cu cel mai mare scor de neexecutare a hotărârilor CEDO, de 57% față de o medie europeană de 37%.
Un timp mediu de executare a unei hotărâri pilot în România este de 4 ani și 2 luni.
La mulți ani de Ziua Internațională a drepturilor omului! Câteodată ne e greu și nouă, activiștilor, să privim lucrurile cu optimism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu