Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 31 decembrie 2022

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Anului Nou

"Dragi români,

Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reușit, fiind uniți, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută și apreciată în întreaga lume. Pentru că

românii au devenit un exemplu, iar calitățile lor au trecut dincolo de granițe.

Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile și economia sub povara unei crize dificile. Ne-a adus pentru prima oară după multă vreme războiul aproape de granițele noastre. Secetă, prețuri mari la energie și gaze, dar și inflație.

Împreună, am reușit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creșteri la nivel european. Am investit masiv, susținând mediul de afaceri și atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuși riscurilor economice și sociale, confruntați cu creșteri dureroase de prețuri la utilități, alimente, carburanți.

Intrăm în Noul An cu speranța că va fi unul mai bun. Că noi vom reuși să fim mai buni, mai atenți cu cei din jur, valorificând oportunitățile care vin și gestionând responsabil provocările. Nu vor lipsi nici unele, nici altele.

Guvernul României va continua să protejeze interesele cetățenilor, să sprijine economia și să aibă grijă de cei vulnerabili. Vom consolida poziția noastră alături de partenerii europeni și aliații din NATO, consolidând parteneriatul strategic cu Statele Unite. Investițiile în educație, sănătate, transporturi, digitalizare și mediu vor transforma România, apropiindu-ne și mai mult de modelul de dezvoltare occidental.

Dragi compatrioți,

Ca prim-ministru, am avut două linii de efort major: să conduc Guvernul de coaliție pentru a gestiona crizele și să intensific proiectele prin care țara noastră să își dezvolte economia.

Asigurând acest echilibru, vom putea oferi tinerilor noștri un model de dezvoltare rezilient și performant.

În prag de An Nou, vă doresc tuturor sănătate și bucurii alături de cei dragi!

La mulți ani!"

 

 

Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu