Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 14 februarie 2022

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 14.02.2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 102 mai mult decât în ziua anterioară. 1.530 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Judeţ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidenţa înregistrată la 14 zile

1. Alba 48.415 236 20,57

2. Arad 61.512 282 21,01

3. Argeş 67.851 527 19,72

4. Bacău 57.246 106 7,83

5. Bihor 75.399 189 16,26

6. Bistriţa-Năsăud 27.575 131 9,29

7. Botoşani 33.556 80 9,21

8. Braşov 96.375 1095 21,74

9. Brăila 28.376 234 9,57

10. Buzău 35.712 94 14,27

11. Caraş-Severin 26.461 128 12,36

12. Călăraşi 23.310 94 10,48

13. Cluj 135.217 297 25,32

14. Constanţa 103.686 659 22,52

15. Covasna 17.451 68 9,61

16. Dâmboviţa 47.917 181 11,86

17. Dolj 63.160 298 15,45

18. Galaţi 57.673 396 10,87

19. Giurgiu 25.451 208 12,64

20. Gorj 20.021 98 7,55

21. Harghita 20.401 21 6,92

22. Hunedoara 51.244 240 16,73

23. Ialomiţa 24.576 181 10,67

24. Iaşi 99.915 256 13,29

25. Ilfov 104.999 801 27,14

26. Maramureş 47.273 69 10,90

27. Mehedinţi 19.668 78 8,82

28. Mureş 56.052 213 14,05

29. Neamţ 43.318 52 7,83

30. Olt 34.149 266 12,31

31. Prahova 87.074 365 17,58

32. Satu Mare 30.538 71 8,24

33. Sălaj 24.770 68 11,90

34. Sibiu 66.261 61 26,19

35. Suceava 55.473 56 5,35

36. Teleorman 30.379 137 8,84

37. Timiş 133.385 550 26,92

38. Tulcea 19.473 55 11,10

39. Vaslui 33.760 100 6,76

40. Vâlcea 37.074 212 15,09

41. Vrancea 24.105 182 8,14

42. Mun. Bucureşti 459.616 3682 38,07

43. Din străinătate** 3.997 7

44. Cazuri noi nealocate pe judeţe 14.520* -1055

TOTAL 2.574.384 12.069

* Referitor la "cazurile noi nealocate pe judeţe", facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.

** În ceea ce priveşte cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetăţeni care au venit în România fiind infectaţi în alte ţări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe judeţe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

În total, până astăzi, 14 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.574.384 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID - 19), dintre care 90.532 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
2.135.049 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 661 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuţia pe judeţe a acestor cazuri o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEŢ Probe pozitive la retestare

1 ALBA 31

2 ARAD 38

3 ARGEŞ 9

4 BACĂU 12

5 BIHOR 2

6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1

7 BOTOŞANI 5

8 BRAŞOV 10

9 BRĂILA 10

10 BUZĂU 20

11 CARAŞ-SEVERIN 1

12 CĂLĂRAŞI 4

13 CLUJ 15

14 CONSTANŢA 22

15 COVASNA 1

16 DAMBOVIŢA 7

17 DOLJ 20

18 GALAŢI 6

19 GIURGIU 23

20 GORJ 10

21 HARGHITA 9

22 HUNEDOARA 10

23 IALOMIŢA 2

24 IAŞI 14

25 ILFOV 30

26 MARAMUREŞ 5

27 MEHEDINŢI 2

28 MUREŞ 25

29 NEAMŢ 2

30 OLT 8

31 PRAHOVA 23

32 SATU MARE 4

33 SĂLAJ 3

34 SIBIU 6

35 SUCEAVA 5

36 TELEORMAN 8

37 TIMIŞ 18

38 TULCEA 1

39 VASLUI 2

40 VÂLCEA 9

41 VRANCEA 0

42 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 228

TOTAL 661

Până astăzi, 61.676 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS - CoV - 2 au decedat.

În intervalul 13.02.2022 (10:00) - 14.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 75 de decese (43 bărbaţi şi 32 femei), dintre care 11 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 75 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

74 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 75 de pacienţi decedaţi, 64 au fost nevaccinaţi şi 11 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 11 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţul Ialomiţa şi în Municipiul Bucureşti, în luna ianuarie 2022.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 10.938, cu 352 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.155 de persoane, cu 14 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.155 de pacienţi internaţi la ATI, 974 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 798 sunt minori, 777 fiind internaţi în secţii, cu 73 mai mult decât în ziua anterioară şi 21 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.175.315 teste RT-PCR şi 8.089.776 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.461 de teste RT-PCR (8.808 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.653 la cerere) şi 26.210 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 214.080 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.197 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.396 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 24 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.553 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 februarie, 2.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 544.700 lei.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.888 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS - CoV - 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franţa, 3.127 în Germania, 99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 11 în Suedia, 151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 4 în Serbia, 14 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria şi Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 201 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul SARS - CoV - 2 la nivel european şi global:

În intervalul 3 februarie 2022- 10 februarie 2022, au fost raportate 97.966.503 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania şi Germania.

Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate şi numărul cetăţenilor decedaţi, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra, cât şi la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI

Regatul Unit 17.803.325 (+428.248) 158.318 (+1474)

Franţa 21.039.639 (+1.166.650) 133.614 (+2026)

Spania 10.495.284 (+377.451) 95.043 (+1345)

Italia 11.847.436 (+611.691) 149.896 (+2576)

Germania 11.768.128 (+1.346.451) 119.450 (+1118)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALĂ LA 10 FEBRUARIE 2022

CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI

394.483.957 (+18.254.411) 5.753.799 (+71.971)

* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state şi la nivel global, au încetat să fie prelucrate şi comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.

** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 3 februarie 2022- 10 februarie 2022.

*** CEPCB precizează că actualizările la nivel naţional sunt publicate pe coordonate diferite de timp şi procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanţe între datele zilnice publicate de state şi cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică
Biroul de presă al Guvernului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu