Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 7 noiembrie 2019

Turul proiectelor Regio-POR din județul Caraș-Severin

Informare privind proiectele depuse la  Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest încadrul  Programului Operaţional Regional  2014-2020

Informare privind proiectele depuse la
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest încadrul
Programului Operaţional Regional
2014-2020

Situaţie valabilă la data de 06 Noiembrie 2019

Programul Operaţional Regional 2014 - 2020

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din perioada de programare 2014-2020 elaborate de România şi adoptate de Comisia Europeană, fiind finanţat din unul din Fondurile Europene Structurale și de Investiții ale Uniunii Europene - Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).

Programul Operațional Regional 2014-2020, adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015, continuă sa finanțeze investițiile pe care le-a sprijinit și în perioada 2007-2013: dezvoltare urbană, infrastructură socială, de sănătate și educațională, IMM-uri, drumuri județene, turism, patrimoniu cultural, reabilitări termice de blocuri, dar va finanța și noi categorii de proiecte față de programul precedent: transport public urban, reabilitarea termică a clădirilor publice, regenerare urbană, sprijinirea comunităților dezavantajate, entități de transfer tehnologic.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este structurat în 15 axe prioritare, după cum urmează:

1.         Promovarea transferului tehnologic
2.         Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
3.         Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon
4.         Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
5.         Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural
6.         Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională
7.         Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
8.         Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale
9.         Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
10.      Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
11.      Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară
12.      Asistenţă tehnică
13.      Regenerare urbană orașe mici și mijlocii
14.      Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență
15.      Inițiativa pentru IMM-uri



Stadiul POR 2014-2020 – Proiecte depuse

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 642,51 milioane euro (conform realocare aprobată de CMPOR îniunie 2018).

Până în prezent,încadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR 2014 - 2020), la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, au fost depuse 1201 proiecte, valoare totală de 1.842,10 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 1.503,85 milioane euro.

Dintre acestea:
          520 proiecte au fost contractate, având o valoare totală de 964,51 milioane euro și 779,48 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; dintre acestea:
o         510 proiecte se află în implementare/au fost finalizate, având o valoare nerambursabilă de 776,98 milioane euro;
o         10 proiecte au fost reziliate, având o valoare nerambursabilă de 2,50 milioane euro.
          231 proiecte se află în evaluare/precontractare, având o valoare totală de 165,70 milioane euro și 86,01 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
          102 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 428,83 milioane euro și 404,37milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;
          348 proiecte sunt respinse/retrase, având o valoare totală de 283,06 milioane euro și 233,99 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.

Înfuncţie de axaprioritarăşi de prioritatea de investițiiîncadrulcăreia au fostdepuseproiectele, situaţiacentralizatoare a acestoraesteurmătoarea:

Axa prioritară 1
Promovarea transferului tehnologic   Prioritatea de investiții 1.1.A: Entități de inovare și transfer tehnologic
          Alocarea financiară: 4,32 milioane euro (conform realocareaprobată de CMPOR îniunie 2018)
          Total depuse: 6proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,72 milioane euro
          În evaluare/precontractare: 4proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 3,99milioane euro 
          Respinse: 2proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,73milioane euro
Valoarea proiectelor aflate în evaluare/precontractare reprezintă 92,36% din alocarea financiară regională.
În data de 20.04.2019 apelul de proiecte POR/2018/1/1.1.A/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 1.1.B: Parcuri științifice și tehnologice
          Alocarea financiară: 4,28 milioane euro (conform realocare aprobată de CMPOR în iunie 2018)
          Total depuse: 0 proiecte
În data de 13.04.2019 apelul de proiecte POR/2018/1/1.1.B./1:  Parcuri științifice și tehnologice a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 1.1.C: Parteneriate IMM și ITT
          Alocarea financiară: 4,21 milioane euro
          Total depuse: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 0,73 milioane euro
          Retrase/respinse: 4proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 0,73milioane euro
În data de 25.08.2018 apelul de proiecte POR/2017/1/1.1.C./1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.


Axa prioritară 2
Îmbunătăţireacompetitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii        Prioritatea de investiții 2.1: Microîntreprinderi
          Alocarea financiară regională: 41,40 milioane euro
Apelul 1
          Alocarea financiară lansată în cadrul primului apel de proiecte: 27,56 milioane euro
          Total depuse: 364 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 53,98milioane euro
          Contractate: 207 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 30,83 milioane euro din care:
– în implementare/finalizate: 200 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 30,10 milioane euro
–reziliate: 7 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 0,73 milioane euro
          Respinse/retrase:157 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 23,15 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate (fără reziliate)  reprezintă 109,22% din alocarea financiară regională aferentă apelului 1.
În data de 04.05.2017 apelul de proiecte 2.1.A/2016 Microîntreprinderi a fost închis.
Apelul 2
          Alocarea financiară lansată în cadrul celui de al doilea apel de proiecte: 10,77 milioane euro
          Total depuse: 263proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 42,44milioane euro
          În evaluare/precontractare: 208proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 33,79milioane euro
          Respinse/Retrase: 55proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 8,65milioane euro
Valoarea proiectelor aflate în evaluare/precontractare reprezintă 313,74% din alocarea financiară regională aferentă Apelului 2.
În cadrul Apelului 2 cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 08.07.2019 ora 12.00 – 08.11.2019 ora 12.00.
            Prioritatea de investiții 2.1.B: Incubatoare de afaceri
          Alocarea financiară: 13,85 milioane euro
          Total depuse: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 3,42 milioane euro
          Respinse/Retrase: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 3,42 milioane euro
În data de 09.07.2018, apelul de proiecte POR/2018/2.1B: Incubatoare de afaceri a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 2.2: IMM
          Alocarea financiară regională: 63,26 milioane euro
          Alocarea financiară lansată în cadrul primului apel de proiecte: 20,36 milioane euro
          Total depuse: 68 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 35,35milioane euro
          Contractate: 51 proiecte cu o valoare nerambursabilă de26,64 milioane euro
– în implementare/finalizate: 48 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 24,87 milioane euro
– reziliate: 3 proiectecu o valoare nerambursabilă de 1,77 milioane euro
          Respinse/retrase: 17 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 8,71 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 122,15% din alocarea financiară regională aferentă apelului 1.
În data de 30.08.2017, apelul de proiecte POR/102/2/2 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
În data de 24.09.2019 a fost lansat al doilea apel de proiecte,  POR/694/2/2.
Cererile de finanțare se pot depune în perioada 24.12.2019, ora 12:00 – 24.03.2020, ora 12:00.

Axa prioritară 3
Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon      Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea A. Clădiri rezidențiale
Apelul 1 + Apelul 2
          Alocarea financiară: 37,81 milioane euro (realocareaprobată de CMPOR îniunie 2018)
          Total depuse: 95 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 40,71milioane euro
          Contractate (în implementare/finalizate):65 proiecte,cu o valoare nerambursabilă de 30,82 milioane euro
          Respinse: 30 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 9,89 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 81,51% din alocarea financiară regională.
În data de 28.02.2018, apelul 2 de proiecte POR/2017/3/3.1/A/2/7REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea A. Clădiri rezidențiale – Panouri fotovoltaice
Apel dedicat Administrației Fondului pentru Mediu
          Alocarea financiară regională: 12,64 milioane euro
          Total depuse:1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 12,71 milioane euro
          Contractate:1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 12,71 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 100,55% din alocarea financiară regională.
În data de 14.09.2019, apelul de proiecte POR/2019/3/3.1/A/ "SISTEME FOTOVOLTAICE"/1/7 REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea B. Clădiri publice
          Alocarea financiară: 42,72 milioane euro
          Total depuse: 73 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 78,26milioane euro
          Contractate (în implementare): 44 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 50,54 milioane euro
          Respinse/retrase: 29 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 27,72 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 118,31% din alocarea financiară regională.
În data de 04.10.2017, apelul de proiecte POR/2016/3/3.1/B/1  a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea C. Iluminat public
          Alocarea financiară: 10,16 milioane euro
          Total depuse: 20 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 43,34milioane euro.
          Contractate: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 4,77 milioane euro
          În precontractare: 3proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,16milioane euro
          În rezervă: 8proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 15,17milioane euro
          Respinse/retrase: 7 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 18,24 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate și aflate în precontractare/rezervă reprezintă 247,05% din alocarea financiară regională.
În data de 18.10.2018, apelul de proiecte POR/2018/3/3.1/C/1/7 REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.2: Mobilitate urbană
          Alocarea financiară: 37,39 milioane euro
          Total depuse: 10 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 59,63milioane euro
          Contractate (în implementare): 10 proiectecu o valoare nerambursabilă de 59,63 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 159,48% din alocarea financiară regională.
În data de 21.06.2018, apelul de proiecte POR/2017/3/3.2/1/7 Regiuni a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.2: Mobilitate urbană – Apel proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară națională: 57,67 milioane euro
          Total depuse: 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 1,42milioane euro.
          Contractate: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 1,42milioane euro.
În data de 15.10.2018, apelul de proiecte POR/2018/3/3.2/2/7 Regiuni/proiecte nefinalizate a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.2: Mobilitate urbană – MDRAP în parteneriat cu UAT
          Alocarea financiară națională: 23,06 milioane euro
          Total depuse: 1proiect cu o valoare nerambursabilă de 4,53milioane euro
          Contractate: 1 proiect  cu o valoare nerambursabilă de 4,53 milioane euro
Notă: Proiectul a fost depus și evaluat la AMPOR.
În data de 30.08.2019, apelul de proiecte POR/2019/3/3.2/3/7REGIUNI/În parteneriat a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 4
Dezvoltare urbană durabilă        Prioritatea de investiții 4.1: Mobilitate urbană
          Alocarea financiară lansată apel 1: 122,13 milioane euro
          Total depuse: 20proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 255,55 milioane euro
          Contractate: 8proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 107,56milioane euro.
          În precontractare: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 29,70 milioane de euro
          În rezervă: 10 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 118,29 milioane de euro
Valoareaproiectelorcontractateșiaflateînprecontractare/rezervăreprezintă209,24%dinalocareafinanciarăregională.
În data de 29.03.2019, apelul de proiecte POR/2017/4/4.1/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.1: Mobilitate urbană – Apel proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară: 61,07 milioane euro
          Total depuse: 2 proiectecu o valoare nerambursabilă de 18,99 milioane euro
          Contractate (în implementare): 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 10,23 milioane de euro
          Respinse: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 8,76 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 16,75% din alocarea financiară regională.
În data de 09.10.2018, apelul de proiecte POR/2018/4/4.1/2/proiecte nefinalizate a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.1: Mobilitate urbană – MDRAP în parteneriat cu UAT
          Alocarea financiară națională: 518,82 milioane euro
          Total depuse: 2 proiectecu o valoare nerambursabilă aferentă regiunii Vest de 55,55 milioane euro
          Contractate: 2 proiecte cu o valoare nerambursabilă aferentă regiunii Vest de 55,55 milioane euro
Notă: Proiectele au fost depuse și evaluate la AMPOR .
În data de 28.06.2019, apelul de proiecte POR/2018/4/4.1/3 în parteneriat a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.2: Revitalizare urbană terenuri degradate
          Alocarea financiară lansată apel 1: 13,57 milioane euro
          Total depuse: 3 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 5,89 milioane euro
          Contractate (în implementare): 3 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,89 milioane de euro
Valoarea proiectelorcontractate reprezintă 43,40% din alocarea financiară regională.
În data de 29.03.2019, apelul de proiecte POR/2017/4/4.2/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.3: Regenerare comunități defavorizate
          Alocarea financiară: 6,38 milioane euro
          Total depuse: 6proiecte cu o valoare nerambursabilă de 6,15 milioane euro
          Contractate: 1proiect cu o valoare nerambursabilă de 1,43 milioane euro
          În precontractare: 5 proiecte,cu o valoare nerambursabilă de 4,72 milioane de euro
Valoarea proiectelor contractate și aflate în precontractare reprezintă 96,39% din alocarea financiară regională.
În data de 29.03.2019, apelul de proiecte POR/2017/4/4.3/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.4: Învățământ antepreșcolar și preșcolar (Creșe și grădinițe)
          Alocarea financiară: 6,23 milioane euro
          Total depuse: 12proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 6,17 milioane euro
          Contractate (în implementare): 7 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 3,96 milioane de euro
          În precontractare: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 0,27 milioane de euro
          În rezervă: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,94 milioane de euro
Valoareaproiectelorcontractateșiaflateînprecontractare/rezervăreprezintă99,04%dinalocareafinanciarăregională.
În data de 29.03.2019, apelul de proiecte POR/4/2017/4.4/4.4/1a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 4.5: Învăţământ profesional şi tehnic (Licee tehnologice și școli profesionale)
          Alocarea financiară: 2,60 milioane euro
          Total depuse: 3proiecte,  cu o valoare nerambursabilă de 2,70 milioane euro
          Contractate: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 1,22 milioane de euro
          În precontractare: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,48 milioane de euro
Valoareaproiectelorcontractateșiaflateînprecontractarereprezintă103,85%dinalocareafinanciarăregională.
În data de 29.03.2019, apelul de proiecte POR/4/2017/4.4/4.5/1a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 5
Îmbunătățireamediului urban șiconservarea, protecțiașivalorificareadurabilă a patrimoniului cultural         Prioritatea de investiții5.1: Patrimoniucultural
Apelul 1 + Apelul 2
          Alocareafinanciarăregională: 28,81 milioaneeuro
          Total depuse: 33 proiecte, cu o valoarenerambursabilă de 91,99milioaneeuro
          Contractate (înimplementare): 21proiectecu o valoarenerambursabilă de 55,80milioaneeuro
          Respinse: 12 proiecte, cu o valoarenerambursabilă de 36,19milioaneeuro.
Valoareaproiectelorcontractatereprezintă193,68%dinalocareafinanciarăregională.
În data de 16.07.2018, apelul de proiectePOR/2018/5/5.1/4 a fostînchisși nu mai pot fi depusecereri de finanțare încadrulacestuia.
            Prioritatea de investiții 5.1: Patrimoniu cultural
Apel de proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară regională: 14,405 milioane euro
          Total depuse: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 4,52milioane euro
          Contractate (finalizate): 2 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 4,52 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 31,37% din alocarea financiară regională.
În data de 16.07.2018, apelul de proiecte POR/2018/5/5.1/7a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 5.2: Revitalizare urbană terenuri degradate
Apelul 1 + Apelul 2
          Alocarea financiară regională: 8,14 milioane euro (realocareaprobată de CMPOR îniunie 2018)
          Total depuse: 18 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 30,40milioane euro
          Contractate (în implementare): 7 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 10,06 milioane euro
          Respinse: 11 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 20,34milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 123,58% din alocarea financiară regională.
În data de 15.10.2017 apelul de proiecte POR/2017/5/5.2/2 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 6
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională      Prioritatea de investiții 6.1: Infrastructură rutieră regională
Apelul 1 + Apelul 2 + Apelul 3
          Alocarea financiară regională: 90,55 milioane euro (realocare aprobată de CMPOR în iunie 2018)
          Total depuse: 19 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 288,57milioane euro
          Contractate (în implementare): 9 proiecte cu o valoare nerambursabilă de138,89 milioane euro
          În rezervă: 7 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 114,87 milioane euro
          Retrase: 3 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 34,81 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate și aflate în rezervă reprezintă 280,24% din alocarea financiară regională.
În data de 02.10.2018  apelul de proiecte POR 2018/6/6.1/4 VEST a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 6.1: Infrastructură rutieră regională
Apel proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară regională: 40,79 milioane euro
          Total depuse: 6 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 18,75milioane euro
          Contractate (în implementare/finalizate): 6 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 18,75 milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 45,97% din alocarea financiară regională.
În data de 16.07.2017 apelul de proiecte  POR 2018/6/6.1/ 5 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 6.1: Infrastructură rutieră regională
Apel proiecte nefinalizate – Apel național
          Alocarea financiară națională: 162,44 milioane euro
          Total depuse: 0 proiecte
În data de 17.09.2018 apelul de proiecte  POR 2018/6/6.1/ 6 proiecte nefinalizate – apel național a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 7
Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului        Prioritatea de investiții 7.1: Turism
Apelul 1 + Apelul 2
          Alocarea financiară regională: 10,10 milioane euro (realocare aprobată de CMPOR îniunie 2018)
          Total depuse: 5 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 15,12milioane euro
          Contractate (în implementare): 3 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 8,25 milioane euro
          Respinse/retrase: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 6,87milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 81,68% din alocarea financiară regională.
În data de 21.10.2017 apelul de proiecte POR/2017/7/7.1/2 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 8 
Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale   Prioritatea de investiții 8.1, Obiectiv specific 8.1 Operațiunea A Ambulatorii
          Alocarea financiară regională: 19,33 milioane euro
          Total depuse: 10 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 20,41milioane euro
          Contractate (în implementare): 10 proiectecu o valoare nerambursabilă de 20,41 milioane euro.
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 105,59% din alocarea financiară regională.
În data de 21.12.2018 apelul de proiecte POR/2018/8/8.1/8.1A/1/7 Regiunifost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1., Obiectiv specific 8.1 Operațiunea A Ambulatorii – Apel proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară națională:119,70 milioane euro
          Total depuse: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de
6,36 milioane euro
          Contractate (în implementare/finalizate): 4 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 6,36 milioane euro
În data de 07.09.2018 apelul de proiecte POR/2018/8/8.1/8.1A/1/7Regiuni-Nefinalizate fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1., Obiectiv Specific 8.2. Operațiunea B Unități de primiri urgențe
          Alocarea financiară (pentru cele 7 Regiuni): 61,74 milioane euro
          Total depuse: 5 proiecte, cu o valoare nerambursabila de 7,07 milioane euro
          Contractate (în implementare): 5 proiectecu o valoare nerambursabilă de 7,07 milioane euro
În data de 18.04.2018 apelul de proiecte P.O.R/2017/8/8.1/8.2.B/7 regiuni a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1., Obiectiv Specific 8.2. Operațiunea B Unități de primiri urgențe – Apel proiecte nefinalizate
          Alocarea financiară națională: 45 milioane euro
          Total depuse: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilăde 17,19 milioane euro
          Contractate (în implementare/finalizate): 4 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 17,19 milioane euro
În data de 07.09.2018 apelul de proiecte P.O.R/2017/8/8.1/8.2.B/7Regiuni-Nefinalizate a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.2., Obiectiv Specific 8.2. Ambulanțe
          Alocarea financiară națională: 94,91 milioane euro
          Total depuse: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilăde 9,91 milioane euro
          Contractate: 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 9,91 milioane euro
În data de 31.08.2018 apelul de proiecte P.O.R./2018/8/8.1/8.2/1-Ambulanţe a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3.A.  Infrastructură socială, Grupul vulnerabil - Persoane vârstnice.
Apelul 1 + Apelul 2
          Alocarea financiară regională: 3,15 milioane euro
          Total depuse: 14 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 8,19milioane euro
          Contractate (în implementare): 10 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 5,89 milioane euro
          Respinse/retrase: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,30milioane euro
Valoarea proiectelor contractate reprezintă 186,98% din alocarea financiară regională.
În data de 03.12.2018 apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/A/1 Grup vulnerabil: persoane vârstnicea fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3.B. Infrastructură socială, Grupul vulnerabil - Persoane cu dizabilităţi.
          Alocarea financiară (pentru cele 7 Regiuni): 16,32 milioane euro
          Total depuse: 3 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,96milioane euro
          Contractate (în implementare): 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 0,74milioane euro
          Respinse/retrase: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,22milioane euro
În data de 20.04.2018 apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/B/1 Grup vulnerabil: persoane cu dizabilități a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3.C.  Infrastructură socială, Grupul vulnerabil – Copii
Apelul 1 + apelul 2
          Alocarea financiară (pentru cele 7 regiuni): 77,21 milioane euro
          Total depuse: 7proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,68milioane euro
          Contractate (în implementare): 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,82 milioane euro
          În precontractare: 2 proiecte,cu o valoare nerambursabilă de 1,87milioane euro
          Respinse: 3 proiecte,cu o valoare nerambursabilă de 1,99 milioane euro
În data de 01.07.2019 apelul de proiecte POR/2019/8/8.1/8.3/c/2 grup vulnerabil: copii a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia


Axa  prioritară  10
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
            Prioritatea de investiții 10.1 Obiectiv Specific 10.1.a. Învăţământ ante preşcolar şi preşcolar (Creșe și grădinițe)
          Alocarea financiară regională: 10,06 milioane euro
          Total depuse: 12 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 6,11 milioane euro
          Contractate (în implementare): 11 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,85 milioane euro
          Respinse: 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 0,26 milioane euro
Valoarea proiectelor contractatereprezintă 58,15% din alocarea financiară regională.
În data de 05.07.2018 apelul de proiecte POR/2017/10/10.1/10.1a/7REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 10.1 Obiectiv Specific 10.1.b. Învăţământ obligatoriu (Școli, clase I-VIII)
          Alocarea financiară regională: 9,43 milioane euro
          Total depuse: 45 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 70,27milioane euro
          Contractate (în implementare): 8 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 17,86 milioane euro
          În rezervă: 34proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 47,07milioane euro
          Respinse/retrase: 3 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 5,34milioane euro
Valoarea proiectelor contractate si aflate în rezervă reprezintă 688,55% din alocarea financiară regională.
În data de 09.07.2018 apelul de proiecte POR/2017/10/10.1/10.1b/7REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 10.1.a și 10.1.b – Apel dedicat MEN – Apel național
          Alocarea financiară națională: 75,83 milioane euro
10.1.a – Grădinițe
          Total depuse: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 9,03milioane euro
          Contractate: 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 9,03 milioane euro
10.1.b – Școli
          Total depuse: 1 proiect cu implementare la nivel național, inclusiv în Regiunea Vest
          Contractate:1 proiect cu implementare la nivel național, inclusiv în Regiunea Vest
În data de 25.02.2019 apelurile de proiecte POR/10/2018/10/10.1a/APC/7REGIUNIși POR/10/2018/10/10.1b/APC/7REGIUNI au fost închise și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestora.
            Prioritatea de investiții 10.1 Obiectiv Specific 10.2. Învățământ profesional și tehnic (Licee tehnologice și școli profesionale)
          Alocarea financiară regională: 2,25 milioane euro
          Total depuse: 10 proiecte,  cu o valoare nerambursabilă de 18,80milioane euro
          Contractate (în implementare): 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 1,34 milioane euro
          În precontractare: 2proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,95milioane euro
          În rezervă: 7 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 14,51milioane euro
Valoarea proiectelor contractate șiaflate în precontractare/rezervă reprezintă 835,56% din alocarea financiară regională.
În data de 10.07.2018 apelul de proiecte POR/2017/10/10.1/10.2/7REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 10.1, Obiectivul Specific 10.3   Învățământ universitar de stat
          Alocarea financiară regională: 8,41 milioane euro
          Total depuse: 8 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 30,39milioane euro
          Contractate (în implementare): 4 proiectecu o valoare nerambursabilă de13,20 milioane euro
          În rezervă: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 8,33milioane euro
          Respinse: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 8,86milioane euro
Valoarea proiectelor contractate și aflate în rezervă reprezintă 256,00% din alocarea financiară regională.
În data de 24.07.2018 apelul de proiecte POR/2017/10/10.1/10.3/7REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 13
Regenerare urbană orașe mici și mijlocii       Prioritatea de investiții 13.1, Obiectivul Specific 13.1   Regenerare urbană orașe mici și mijlocii
          Alocarea financiară regională: 17,80 milioane euro
          Total depuse: 38 proiecte, cu o valoare nerambursabilăde109,91 milioane euro
          Precontractare: 2proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,08 milioane euro
          Contractate (în implementare): 5proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 18,81milioane euro
          În rezervă: 30proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 84,19milioane euro
          Respinse: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 4,83milioane euro
Valoarea proiectelor contractate și aflate în rezervă  reprezintă 590,34 % din alocarea financiară regională.
În data de 01.10.2018 apelul de proiecte POR/2018/13/13.1/1/7 REGIUNI a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

*Valorileproiectelor au fost calculate, la cursul 1 euro = 4,7271 lei

Proiecte depuse în cadrul SUERD din Regiunea Vest

Până în prezent,încadrul apelurilor de proiecte dedicate SUERD la nivelul Regiunii Vest (județul Caraș-Severin) au fost depuse 33 proiecte, valoare totală de 108,00 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 100,13 milioane euro.

Dintre acestea:
          6 proiecte au fost contractate, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 7,00 milioane euro;
          25 proiecte se află în evaluare/precontractare, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 91,09 milioane euro;
          2 proiectesuntrespinse/retrase, având valoarea finanțării nerambursabile de 2,04 milioane euro.

În funcţie de axa prioritară şi de prioritatea de investiții în cadrul căreia au fost depuse proiectele, situaţia centralizatoare a acestora este următoarea:

Axa prioritară 3
Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon      Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea A. Clădiri rezidențiale - SUERD
          Alocarea financiară națională: 86,95 milioane euro
          Total depuse: 3 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 1,03 milioane euro
În data de 15.08.2018 apelul de proiecte POR/2017/3/3.1/SUERD/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.1: Eficiență energetică, Operațiunea B. Clădiri publice - SUERD
          Alocarea financiară națională: 36,80 milioane euro
          Total depuse: 12 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 20,63 milioane euro
          Contractate: 1 proiect cu o valoare nerambursabilă de 0,63 milioane euro
          In evaluare: 10 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 18,62 milioane euro
          Retrase: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 1,38 milioane euro
În data de 19.08.2018 apelul de proiecte POR/2017/3/3.1/SUERD/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 3.2: Mobilitate urbană - SUERD
          Alocarea financiară națională: 55,48 milioane euro
          Total depuse: 0 proiecte
În data de 21.05.2018 apelul de proiecte POR/2017/3/3.2/1/SUERD a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 5
Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural         Prioritatea de investiții 5.1: Patrimoniu cultural - SUERD
          Alocarea financiară națională: 18,59 milioane euro
          Total depuse: 4 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,96milioane eurodin care:
          Contractate: 3proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 2,30milioane euro
          Respinse: 1 proiect, cu o valoare nerambursabilă de 0,66 milioane euro
În data de 28.12.2017 apelul de proiecte POR/2017/5/5.1/SUERD/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.
            Prioritatea de investiții 5.2: Revitalizare urbană terenuri degradate - SUERD
          Alocarea financiară națională : 12,78 milioane euro
          Total depuse: 0 proiecte
În data de 28.12.2017 apelul de proiecte a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 6
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională      Prioritatea de investiții 6.1: Infrastructură rutieră regională - SUERD
          Alocarea financiară națională : 93,54 milioane euro
          Total depuse: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 43,24milioane euro
În data de 28.12.2017 apelul de proiecte POR 2017/6/6.1/SUERD/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 7
Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului        Prioritatea de investiții 7.1: Turism - SUERD
          Alocarea financiară națională: 13,45 milioane euro
          Total depuse: 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 4,07milioane euro din care:
          Contractate: 2proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 4,07milioane euro
În data de 21.10.2017 apelul de proiecte POR/2017/7/7.1/SUERD/1 a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Axa prioritară 13
Regenerare urbană orașe mici și mijlocii - SUERD Prioritatea de investiții 13.1: Regenerare urbană orașe mici și mijlocii - SUERD
          Alocarea financiară națională: 60,20 milioane euro
          Total depuse: 10 proiecte, cu o valoare nerambursabilăde 28,20 milioane euro
În data de 01.10.2018 apelul de proiecte POR/2018/13/13.1/1/SUERD a fost închis și nu mai pot fi depuse cereri de finanțare în cadrul acestuia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu