Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 17 noiembrie 2019

UNICEF invită profesorii şi elevii din România să ia parte la cea mai mare lecţie din lume pe tema drepturilor copilului

Lecţia se va ţine în perioada 20-22 noiembrie, în contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copiilor, la 30 de ani de la semnarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului


În contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului - 20 noiembrie, UNICEF în România lansează o invitaţie cadrelor didactice şi elevilor din România de a se alătura iniţiativei globale "Cea mai mare lecţie din lume", organizând, în perioada 20-22 noiembrie, o oră de educaţie despre drepturile copilului.

Obiectivele lecţiei sunt iniţierea elevilor în înţelegerea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, a legăturii dintre Convenţie şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, discutarea unei lumi în care toate drepturile copiilor sunt respectate, reafirmarea drepturilor celor mici şi organizarea de acţiuni cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului.

În acest an, în cadrul celei mai mari lecţii din lume, copiii sunt încurajaţi să îşi imagineze o lume în care toate drepturile lor sunt respectate şi în care le este asigurat un viitor sustenabil. Prin intermediul discuţiilor şi activităţilor, elevii vor înţelege mai bine drepturile copiilor, fiind încurajaţi să identifice acţiuni concrete pe care le pot implementa pentru ca drepturile copilului să devină o realitate în vieţile lor şi în comunităţile în care trăiesc: #pentrufiecarecopil, fiecare drept.

UNICEF pune la dispoziţie resurse gratuite profesorilor şi elevilor pentru a învăţa despre Convenţia cu privire la drepturile copilului, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului şi cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă incluse pe Agenda 2030: un plan de lecţie orientativ, Convenţia cu privire la drepturile copilului într-un format uşor accesibil copiilor, precum şi un ghid.

Durata lecţiei este de aproximativ 60 de minute. Lecţia este destinată copiilor cu vârsta între 8 şi 14 ani şi poate fi folosită atât în şcoli, cât şi în spaţii extraşcolare, cum ar fi cluburile pentru tineret.

Materialele didactice pentru lecţie vor fi disponibile începând de luni, 18 noiembrie 2019, pe platforma qie.ro. Accesând linkul www.qie.ro/drepturilecopilului/ cadrele didactice se pot înregistra şi descărca materialele de suport. După încheierea lecţiei, cadrele didactice sunt rugate să încarce fotografii şi alte materiale rezultate. După acest pas, certificatul de participare va fi eliberat în format electronic.

Resursele pentru cea mai mare lecţie din lume pot fi implementate ca materiale didactice pentru o singură zi sau ca resurse complementare pentru programe de educaţie continuă având ca obiect drepturile copiilor.

Anul trecut, la nivel mondial, opt milioane de copii au participat la precedenta ediţie a celei mai mari lecţii din lume.

În fiecare an, pe 20 noiembrie, pentru a marca Convenţia cu privire la drepturile copilului, UNICEF celebrează Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului la nivel global. Este o zi de acţiune pentru copii, de către copii, o zi distractivă, dar cu un mesaj serios. În 2019 această dată este cu atât mai specială cu cât aniversăm 30 de ani de la adoptarea Convenţiei, tratatul cel mai ratificat de la nivel internaţional.

Mai multe detalii despre Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, 20 noiembrie, sunt disponibile aici:
https://www.unicef.org/romania/ro/fii-al%C4%83turi-de-noi-de-ziua-mondial%C4%83-drepturilor-copilului.

Despre UNICEF în România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu