ANCOM lanseaza in consultare publica proiectul de decizie privind desemnarea Companiei Nationale Posta Romana (CNPR) ca furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale, pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, in vederea furnizarii de catre aceasta a tuturor serviciilor din sfera serviciului universal, pe intregul teritoriu national.
Procedura de desemnare a furnizorului de serviciu universal
Conform prevederilor legale in vigoare, ANCOM are obligatia de a desemna, pana la data de 31 decembrie 2019, unul sau mai multi furnizori de serviciu universal pentru a asigura furnizarea serviciilor incluse in sfera serviciului universal pe intreg teritoriul national.
Prin urmare, ANCOM a publicat un anunt privind intentia desemnarii unui furnizor de serviciu universal pentru furnizarea tuturor serviciilor din sfera serviciului universal. Pana la implinirea termenului limita de depunere a cererilor de desemnare conform anuntului, respectiv data de 06 noiembrie 2019, a fost inregistrata o singura cerere de desemnare, si anume din partea CNPR. Rezultatele procesului de analiza a documentatiei depuse de CNPR s-au concretizat in sensul propunerii ANCOM pentru desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu universal, in conditiile stabilite prin legislatia in vigoare din domeniul serviciilor postale.
Drepturile si obligatiile furnizorului de serviciu universal
In calitate de furnizor de serviciul universal, CNPR va beneficia, printre altele, de dreptul de a actiona in relatiile internationale si de a incheia acorduri operationale, de a utiliza formularele internationale specifice, precum si de dreptul de a aplica tarife speciale pentru toti utilizatorii si integratorii in conditii transparente si nediscriminatorii, atat cu privire la tarifele propriu-zise, cat si cu privire la conditiile asociate acestora.
In vederea asigurarii accesului utilizatorilor la serviciile din sfera serviciului universal, CNPR va avea, printre altele, obligatia de a asigura, in fiecare localitate de pe teritoriul Romaniei, cel putin o colectare de la fiecare punct de acces si cel putin o livrare la fiecare adresa indicata, in fiecare zi lucratoare, minim 5 zile pe saptamana, mai putin in localitatile aflate in situatii geografice exceptionale unde frecventa de livrare stabilita de ANCOM este mai redusa.
Totodata, tarifele practicate de CNPR pentru prestarea serviciilor postale din sfera serviciului universal trebuie sa fie accesibile, uniforme, transparente, nediscriminatorii si fundamentate in functie de costuri, avandu-se in vedere eficienta economica, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal, precum si dezvoltarea retelei postale publice.
Serviciile incluse in sfera serviciului universal
Dreptul de acces la serviciul universal reprezinta dreptul de a beneficia de furnizarea permanenta a serviciilor postale incluse in sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, in orice punct de pe teritoriul Romaniei, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.
Serviciile postale incluse in sfera serviciului universal sunt: colectarea, sortarea, transportul si livrarea trimiterilor postale interne si internationale avand ca obiect trimiteri de corespondenta, imprimate si pachete mici, in greutate de pana la doua kg (inclusiv); colectarea, sortarea, transportul si livrarea coletelor postale interne si internationale, in greutate de pana la 10 kg (inclusiv); distribuirea coletelor postale cu limite de greutate intre 10 kg si la 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului Romaniei catre o adresa aflata pe teritoriul acesteia; serviciul de trimitere recomandata; serviciul de trimitere cu valoare declarata; colectarea, sortarea, transportul si livrarea cecogramelor interne si internationale si serviciul de distribuire a taloanelor de plata a drepturilor de protectie sociala si a documentelor de informare intocmite de Casa Nationala de Pensii Publice la domiciliul beneficiarilor, in situatia in care acestia au optat pentru plata in cont curent sau in cont de card, indiferent de numarul de trimiteri postale care fac obiectul acestui serviciu. Trimiterile in numar mare, astfel cum sunt definite de legislatia din domeniul serviciilor postale, nu sunt incluse in sfera serviciului universal.
Procesul de consultare publica
Proiectul Deciziei privind desemnarea Companiei Nationale Posta Romana – S.A. ca furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale poate fi consultat aici. Pentru a asigura continuitatea furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal dupa data de 31 decembrie 2019, data la care expira calitatea de furnizor de serviciu universal a CNPR, se impune adoptarea in regim de urgenta a acestui proiect de decizie, termenul de consultare fiind de 10 zile. Astfel, persoanele interesate sunt invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 09.12.2019, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti), direct la Registratura sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu