21.315.376,81 lei PENTRU LUCRĂRILE DE RENOVARE A CATEDRALEI ROMANO-CATOLICE DIN TIMIŞOARA

LUCRĂRI INTERIOARE ŞI EXTERIOARE DE RENOVARE, CONSERVARE, REABILITARE A CLĂDIRII CATEDRALEI ROMANO-CATOLICE DIN TIMIŞOARA ŞI A ÎMPREJMUIRII, ÎN VEDEREA INTEGRĂRII ÎN CIRCUITUL TURISTIC NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONALĂ - CODUL SMIS 119627
MONUMENT ISTORIC COD TM-II-M-A-06176

• ASPECTE GENERALE

Adresa obiectivului:Piaţa Unirii nr.12, Timișoara
Beneficiarul investiției: EPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ TIMIȘOARA
Contract de finantare:4/10.05.2017, semnat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţiaşi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural
Valoare totală a contractului de finanțare: 21.764.158,21 lei (inclusiv TVA)
Valoare nerambursabilă: 21.315.376,81 lei

Proiectant și antreprenor componente artistice: Asocierea SC DANART IMPORT EXPORT SRL – SC DANART RESTAURĂRI SRL – SC CERECS ART SRL
Proiectant intervenții generale: SC UTILITAS CENTRU DE CERCETARE PROIECTARE ÎN DOMENIUL REABILITĂRII PATRIMONIULUI CONSTRUIT SRL
Antreprenor interventii generale: SC CONSTRUCTIM SA

• ISTORIC
Istoricul clădirii este parte integrantă și expresie a contextul istoric bănățean al primelor decenii ale secolului XVIII, marcat atât de înlocuirea ocupației otomane cu cea habsburgică, cât și de opoziția imperială față de formarea unei opinii pro-maghiare în zonă. În plus, construirea Domului trebuie privită atât în contextul dezvoltării urbane a oraşului, cât și al intensificării construirii de biserici catolice (împăratul Carol al VI-lea, ca suveran al provinciei Banat, deţinea dreptul de patronat al problemelor şiobligaţiilorbisericeşti, din iniţiativa sa construindu-se, după 1716, primele biserici catolice în Banat).
Cele de mai sus, coroborate cu mutarea reședinței episcopilor la Timișoara, fac ca Contele Claudius Florimund de Mercy, prim guvernator al Banatului (între anii 1716-1734), să meargă de mai multe ori la Viena pentru a impulsiona conceperea proiectului de construire a Catedralei din Timișoara, proiect despre care prima oară a vorbit episcopul proaspăt numit, baronul Adalbert de Falkenstein (1730-1739).
Acesta a solicitat ajutorul administraţiei imperiale pentru construirea unei catedrale şi a unei rezidenţe episcopale. În anii1730 au fost întocmite mai multe variante de proiect, dar în final, din motive financiare şi politice, a fost construită doar catedrala.
Catedrala fost edificată în perioada 1736-1774 pe baza proiectelor arhitectului vienez Emanuel Fischer von Erlach, iar amenajarea interiorului s-a prelungit de-a lungul anilor următori. Edificiul a fost sfinţit de epicopulKőszeghy în aprilie 1803.

După o scurtă perioadă Carl Joseph Römmer a propus deja câteva modificări ale bisericii încă pe parcursul secolului al XVIII-lea. Se propune o schimbare a înfăţișării fațadei vestice, prin supraînălţarea turnurilor prin modificarea acoperișurilor care a rămas doar la nivel de plan/proiect, însă interpretează o parte valoroasă, dar ascunsă a obiectivului, structura de acoperiș tot de factură barocă. Este un lucru interesant faptul că din lipsă de fonduri, inițial turnurile au fost acoperite cu șindrilă, urmând ca ulterior să fie înlocuită cu tablă de cupru, la care se va reveni și cu ocazia restaurării actuale.

Din punct de vedere urbanistic și structural este important de menționat amplele lucrări de asanare din secolul al XVIII-lea, care au permis edificarea Pieței Unirii, și „zidirea Catedralei pe stâncă", spre glorificarea episcopiei romanocatolice a Cenadului, al cărei sediu s-a stabilit la Timișoara în 1732.Citatul ales din Noul Testament exemplifică tradiția care recunoaște importanța structurală, dar și potența simbolică a temeliilor unei fundații. Fundațiile proiectate cu grijă asigură permanența edificiului.
 
• DESCRIERE INTERVENȚII GENERALE
Valoarea de excepție a întregii catedralei este dată de caracterul unitar, de componentele artistice păstrate aproape intacte. Catedrala romano catolică din Timişoara este una dintre cele mai importante monumente baroce din țară şi una dintre puținele monumente unde s-a păstrat, aproape integral, şi mobilierul iniţial al edificiului. Astfel, era de sine înțeles că proiectul de restaurare, revitalizare a obiectivului are două componente de egală importanță – asigurarea cerințelor de performanță a clădirii și restaurarea, punerea în valoare a tuturor componente artistice – cele legate organic de clădire – piatra sculptată, metal, pictura murală, vitralii, dar și cele mobile (altare, mobilier pictat, etc.).
Echipa pluridisciplinară s-a alcătuit astfel încât să acopere toate specialitățile, fiind formată din arhitecți, ingineri structuriști, instalatori și restauratori de piatră și metal, restaurator de orologiu, echipă care a colaborat cu specialiștii din echipa de restaurare (prezentarea lor se va referi la această parte importantă a clădirii).


Atât expertiza tehnică a clădirii, cât și verificările ulterioare prin măsurători, diagnostizări vizuale şi modelări au pus în evidenţă o stare bună a ansamblului care necesită doar intervenții minimale, punctuale. Stabilitatea și rezistența mecanică sunt asigurate prin conformarea spațială corectă, dar și prin multitudinea delucrări de intervenții, reparații punctuale și întreținerea continuă (au fost effectuate lucrări în anii1793-94, 1823, 1839, 1849, 1905, 1926, 1942, 1956-57, 1966-67). În 1980 se introduce încălzirea racordată la reţeaua de termoficare a oraşului, în 1982 se face ultima rezugrăvire decorativă în interior.

Finanțarea prin proiectul operațional regional se axează pe următoarele lucrări:
• reabilitarea instalaţiei termice interioare prin realizarea unui sistem modern şi eficient de incălzire în pardoseală, sub pardoseala de piatră demantelată cu grijă și restaurată (păstrând cât mai mult posibil din materialul istoric original);

• dotarea cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu păstrând valorile de patrimoniu intacte;
• înlocuirea instalațiilor electrice și asigurarea iluminatului ambiental interior pentru iluminatul bolţii, și a componentelor artistice restaurate precum și iluminatul exterior;

Noua soluție de iluminat va schimba radical percepția interiorului bisericii, pentru că din soluțiile existente anterior, se va păstra lustra de argint din altar care simbolizează „Lumina veșnică”, respectiv lustra autentică din centrul navei, restul fiind soluții noi cu tehnologie nouă de comandă.

Iluminatul general al navei și altarelor se va obține dintr-un iluminat indirect, prin amplasarea reflectoarelor pe cornișă. Reflectoarele propuse sunt echipate cu surse LED de diferite puteri electrice, cu eficiență luminotehnică mai mare de 95 lm/W, cu durată mare de viață: de peste 50000 h, cu temperatura de culoare de 4000 K, cu redarea culorilor peste 80% și cu posibilitate de reglaj al fluxului luminos (cu balast DALI). Toate aparatele de iluminat vor fi echipate și cu modul de comunicație radio de tip bluetoothlowenergy (BLE) care va permite confirgurarea unor scenarii de utilizare a sistemului de iluminat în corelare cu nevoile de utilizare ale beneficiarului.

Iluminatul de accent al picturilor din altare, respectiv al picturilor care reconstituie “Drumul crucii” se va realiza cu ajutorul unor reflectoare amplasate pe cornișa și orientate diametral opus față de obiectul care dorim să fie iluminat. Reflectoarele au unghiuri de dispersie a luminii diferite, cuprinse între 13 grade și 40 grade, în funcție de zona care trebuie iluminată, raportată la distanța de la care se face iluminarea acesteia. Reflectoarele propuse sunt echipate cu surse LED echipate cu modul de comunicațiede la distanță de tip bluetoothlowenergy (BLE) dar pentru funcția de ON/OFF.

Instalaţia de iluminat arhitectural exterior se compune dintr-un sistem complex, cu aparate de iluminat amplasate atât în sol, cât și pe fațade. Aparatele de iluminat vor fi cu poziţie reglabilă.

Dintre intervențiile de arhitectură și structurale cele mai importante sunt
• Restaurarea tâmplăriilor și a ancadramentelor de piatră,
• Injectarea fisurilor ce se identifică la nivelul bolţilor și a zidurilor de cărămidă
• Restaurarea șarpantelor și extrados boltă

Paralel cu intervenția la șarpantă se înlocuiește integral învelitoarea, utilizând țiglă solzi și tablă de cupru, se refac integral sistemele de colectare și dirijare a apelor pluviale, asigurarea paratrăsnetului și a împământării. Pentru definitivarea intervenției la nivelul bolților este nevoie de dispunerea schelei și vizualizarea de aproape a intradosului.
• Asanarea criptei, asigurarea unui acces în condiţii siguranță
• Eliminarea umidității și a sărurilor din zidurile criptei și soclu,
• Consolidarea gardului zidit și restaurarea panourilor de fier forjat
• Asigurarea accesului persoanelor cu handicap locomotorii prin amenajarea unei rampe de acces
Paralel cu restaurarea clădirii bisericii se asigură și amenajarea spațiului dintre clădire și gardul restaurat.


 DETALII ȘARPANTĂ
Pentru un specialist care lucrează în domeniul restaurării, cercetarea, relevarea și interpretarea șarpantei, a acestei părți pline de surse de informații de patrimoniu, valori tehnice, istorice, estetice și structurale, este o reală provocare. Specialiștii din domeniul restaurării șarpantelor consideră șarpanta o veritabilă„cutieneagră” a clădirii, care înmagazinează informații despre materiale, istorie, tehnici și evoluția acestora în timp și în spațiu.


1. CUVINTE CHEIE - stiluri arhitecturale, șarpanta, dulgher, imbinări tradiționale, lemn

2. ETIMOLOGIA TERMENILOR "ȘARPANTA", "DULGHER"
Cuvântul "ȘARPANTA" provine din limba franceză, care are o întreagă familie de cuvinte alocată acestui subiect.
charpente=o asamblare de piese de lemn sau de metal, cu funcțiunea de a susține sau acoperi construcții; face parte din acoperiș (traducere mot à mot)
charpentier = persoana care realizează șarpantele
la charpenterie = arta de a face șarpante

În limba română s-a preluat termenul de șarpantă, dar nu si cel de "șarpantar" (ceea ce ar fi o traducere aproximativă, personală, pt "charpentier"), utilizându-se pentru meseriaș cuvântul dulgher provenit din limba turcă (turc. dülger).

Dulgheria tradițională utilizează unelte specifice, și semne de meșter pentru identificarea elementelor/îmbinărilor.

Valorizarea șarpantelor tradiționale fiind în continua creștere, se acordă din ce în ce mai multă atenție cercetării, studierii, și reabilitării acestora. Restaurarea presupune atât consolidarea și conservarea, cât și cercetarea în vederea stabilirii evoluției/modificărilor structurale.
Analiza îmbinărilor dulgherești dintre elemente, respectiv a semnelor de meșter și de îmbinare (Fig.2) dau informații prețioase și consistente, dar deseori incomplete. Completarea cercetării se face cu ajutorul analizelor dendrocronologice.


3. EVOLUTIA STRUCTURALĂ A SARPANTELOR

Șarpantele au evoluat în pas cu stilurile arhitecturale;alura, gabaritul, structuralitatea și capacitatea lor portantădefinesc un anumit "caracter" (există situații când o clădire construită intr-un anumit stil, are o șarpantă cu "caracter" diferit. Cele mai bine conformate static atât la sarcini verticale (greutate proprie, zăpadă), cât și la sarcini orizontale (vânt, seism) se consideră a fi cele baroce.

4. CERCETAREA ȘI RESTAURAREA UNEI ȘARPANTE
Cercetarea/verificarea unei șarpante, în vederea reparării/consolidării ei (de la caz la caz) cuprinde atât analiza concepției structurale, cât și analiza stării de conservare a lemnului.
În cazul șarpantelor istorice sunt rare situațiile în care concepția structurală să fie greșită (elementele să fie subdimensionate, prost distribuite sau asamblate). În cele mai multe cazuri degradările apărute se datorează degradării lemnului (atacat biologic de insecte sau fungi).

Restaurarea unei șarpante are mai multe faze:
 relevarea structurii (măsurarea tuturor elementelor și desenarea lor: planuri, sectiuni, detalii de îmbinări)
 relevarea degradărilor (identificarea elementelor degradate)
 calculul static considerând elementele structurale ca fiind nedegradate biologic
 verificarea capacității portante a elementelor (barelor care formează întreg ansamblul)
 inlocuirea totală, sau (de preferință) parțială a elementelor degradate
 consolidarea elementelor care s-a constatat (în urma calculelor statice efectuate) ca nu au capacitatea să suporte (preia) încărcarile care le revin

Intervențiile se fac:
 cu înlocuirea unei cantități minime de lemn (se îndepărtează doar părțile degradate)
 fără alterarea materialului lemnos
 elementele îndepărtate se înlocuiesc cu elemente similare ca formă, dimensiuni, calitate lemn (rășinoase, fouioase)
 se utilizează îmbinări dulgherești
Cercetarea stării tehnice a șarpantelor (starea de conservare a lemnului) se finalizează în timpul execuției, deoarece mare parte din elemente sunt parțial ascunse sau inaccesibile (de exemplu elementele parțial înglobate în zidărie).

Caracteristici:
 înălțimea la coamă constantă, peste navă și cor
 înălțimea interioară peste bolți = 8.50ml
 deschiderea fermelor = 19.00 ml
 deschiderea învelitorii = 24.0ml ml
 cantitatea de lemn utilizat = cca 400 mc lemn rășinoase și foioase (raportul fiind cca 1/2)

Subansamblurile structurale ale sarpantei:
 ferme transversale principale și secundare în zona Corului
 ferme transversale principale și secundare în zona Navei
 ferme transversale principale și secundare în zona Transeptului
 ferme transversale principale și secundare în zona sacristiilor (acoperișurile joase din foto 2)
 sisteme de rigidizare longitudinale amplasate în planul învelitoriiși o particularitate este amplasarea lor în 2 registre, nu numai în cel de bază)
 cadre masive amplasate între navă și transept
 cadre amplasate între navă și altarele secundare


Concepția structurală :
 concepția structurală este spectaculoasă datorită: gabaritului impresionant, dimensiunilor spectaculoase ale elementelor, îmbinărilor diverse si bine executate, și ingenioasă datorită: fermelor principale amplasate peste bolți, la care înlocuirea corzii cu piese metalice diverse (fig.13), dă un caracter de unicitate șarpantei
 secțiunile elementelor de lemn sunt bine conformate
 sunt vizibile anumite intervenții structurale, a căror datare ar necesita o cercetare dendrocronologică; inclusiv tiranții metalici este posibil să fi fost introduși în prima jumătate a sec. XIX (începerea construția datată în 1736)
Starea fizică și lucrări de intervenție:
 în prima etapă a cercetărilor și proiectării s-a avut în vedere doar repararea/înlocuirea câtorva elemente de lemn vizibil de gradate
 în faza de execuție, s-a constatat ca multe din elementele de lemn aveau zonele în contact cu zidăria degradate, ceea ce a dus la intervenții mult mai drastice.
 s-au înlocuit în proporție de 90% cosoroabele (grinzile de lemn amplasate perimetral pe zid, pe care sunt amplasate toate fermele)
 s-a înlocuit în multe cazuri zona din corzi rezemată pe cosoroabe
 Echipa de dulgheri ai firmei Rustic - Baia Mare, condusa de Ioan Rus și mâna lui dreaptă, Petre, execută toate lucrările cu tehnici și unelte tradiționale.

În prezent se lucrează în capătul Vestic al șarpantei, la consolidarea reazemelor fermelor dintre turnuri.
 INTERVENȚII DE CONSERVARE RESTURARE LA COMPONENTE ARTISTICE DIN INTERIOUL DOMULUI ROMANO-CATOLIC DIN TIMIȘOARA

În cadrul proiectului „Lucrări interioare şi exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii catedralei Romano-Catolice din Timişoaraşi a împrejmuirii, în vederea integrării în circuitul turistic naţionalşiinternaţional”(Cod SMIS 119627), pe parcursul anului 2019 au avut loc o serie de intervenții privind conservarea și restaurarea patrimoniului mobil din interiorul edificiului.

Lucrările au fost precedate de cercetări aprofundate privind istoricul obiectelor, încadrarea stilistică în curente artistice ale artelor decorative practicate în regiune în perioada secolelor XVIII-XX, fiind atent cercetate și aspectele privind tehnica de realizare, respectiv a materialelor originale.

Interiorul Domului din Timișoara se remarcă printr-o unitate excepțional gândită, liberă de orice supraîncărcare, degajând monumentalitate. Decorației murale i se alătură altarele realizate din lemn sculptat și poleit cu foiță/pigmenți aurii sunt compuse din ansambluri de statui reprezentând sfinți și arhangheli de dimensiuni mari, amplasați în partea inferioară, precum și sculpturi în relief reprezentând îngerași ce apar dinamic printre norișori sculptați în lemn, precum și diverse ghirlande de flori, elemente geometrizate realizate tot din lemn, întreg decorul sculptat fiind aurit. În cadrul altarelor, ca elemente centrale se regăsesc scene iconografice pictate pe pânză și fixate pe un șasiu de lemn pe perete încadrate de structura fixă realizată din decor stucat. Decorul interior al catedralei este completat de amvonul realizat din lemn poleit și pictat precum și chivoturi. Balustrada tribunei în care este instalată orga este și ea un element de decor sculptat în lemn, cu elemente vegetale, ce prezintă pe alocuri suprafețe poleite.

Toate aceste decorații au fost adăugate treptat, în mai multe perioade istorice începând cu 1756 când a fost realizat amvonul, un an mai tarziu fiind instalată și orga lucrările interioare de decorație fiind completate abia în 1856 – anul în care au fost realizate cele două altare neogotice, aflate la trecerea din navă în sanctuar – decorul interior al bisericii fiind încheiat. Aceste momente au fost urmate de numeroase intervenții istorice de întreținere și uneori de restaurare care însă nu se regăsesc clar menționate în documentații scrise sau fotografiate. De cele mai multe ori intervențiile bine intenționate de reparație/restaurare nu au fost făcute în concordanță cu principiile moderne ale restaurării profesioniste de obiecte de patrimoniu. Astfel, la momentul cercetării pieselor aflate în biserică au fost identificate numeroase intervenții de cosmetizare a degradărilor existente, fie prin completări ale elementelor sculptate cu unele noi, fie prin acoperirea suprafețelor degradate cu materiale similare, dar incompatibile cu cele originale.

Cercetarea științifică de specialitate a presupus realizarea unor analize fizico-chimice ne-destructive, rezultatele care au relevat natura și tipul materialelor ce alcătuiesc decorul aurit al pieselor sculptate în lemn, precum și al pieselor de mobilier. Aceste rezultate au fost ulterior completate de numeroase teste de îndepărtare a materialelor suprapuse originalului, rezultatele lor dezvăluind 3 intervenții majore de acoperire a suprafețelor sculptate și acoperite cu materiale de poleire (foiță de aur și/sau pigmenți aurii).

Momentul demontării sculpturilor a oferit posibilitatea vizualizării decorului sculptat din partea superioară a altarelor, situat la cca. 16 metri înălțime, fapt ce a determinat completarea ansamblului de degradări identificate în partea superioară cu noi informații privind degradările survenite la piesele situate în partea superioară a altarelor. Intervențiile de reparație precum și restaurările neadecvate au auvt o incidență minimă asupra pieselor situate la acest nivel înalt al ansamblului altarelor.

Actualele intervenții de conservare-restaurare au început în iarna anului 2019, când a fost necesară demontarea tuturor elementelor mobile ce alcătuiesc decorul altarelor precum și demontarea ansamblui de mobilier compus din bănci și strane. Operațiunea s-a realizat prin mobilizarea unei echipe de restauratori de specialitate ce au intervenit pentru realizarea operațiunilor de asigurare provizorie a suprafețelor policrome, precum și la demontarea cu grjiă a fiecărui element de decor. Au fost necesare desfacerea majorității elementelor de prindere, desprăfuirea pieselor și fotografierea lor in situdocumentația fotografică servind ulterior, la remontarea pieselor în ansamblurile complexe de decor.

Intervențiile de demontare au fost urmate de inventarierea scrisă și fotografică a pieselor întrucât forma și dimensiunea lor au impus organizarea unor spații și sisteme de depozitare care să asigure o conservare stabilă, pe parcursul desfășurării tuturor activităților, până la momentul remontării pieselor. Demontarea și inventarierea pieselor a demonstrat nu pe de o parte calitatea deosebită a tehnicii în care aceste ansambluri decorative au fost realizate ci mai ales viziunea unitară, rafinamentul și măiestria cu care meșterii și artiștii au lucrat acum câteva sute de ani.


În a doua jumătate a anului au avut loc principalele intervenții de restaurare constiuite sub forma unei metodologii bine puse la punct, ce respectă principiile și normele de conservare-restaurare recunoscute la nivel national și international. Metodologia de restaurare a cuprins o serie de intervenții realizate într-o ordine clară și logică prin care s-a dorit în primul rând stabilizarea degradărilor și eliminarea intervențiilor necorespunzătoare de restaurare, în final fiind vizată recuperarea aspectului original al pieselor. Primele operațiuni au constat în redarea stabilității straturilor de policromie prin operațiuni de consolidare a straturilor desprinse de suportul de lemn, prin completarea zonelor lipsă din stratul de policromie dar și prin eliminiarea completărilor volumetrice inestetice și înlocuirea lor cu elemente sculptate în maniera elementelor originnle. Aceste operațiuni au un caracter similar atât în ceea ce privește sculpturile policrome cât și mobilierul existent, diferențele fiind date de dimensiunea și forma obiectelor, respectiv de natura materialelor ce au fost așternute pe suprafața lemnului. Atâta timp cât principalul material structural este lemnul, degradările pe care obiectele le-au suferit în timp – din diverse cauze – sunt similare, implicit și rezolvările la care recurg restauratorii au caracter asemănător.

În cazul pânzelor de mari dimensiuni au fost realizate doar operațiuni de asigurare profilactică a stratului pictural, ele fiind depozitate în condiții optime până când vor fi reluate intervențiile de restaurare.

În ultima perioadă, principala problemă cu care s-au confruntat restauratorii în ceea ce privește sculpturile de mari dimensiuni din partea inferioară a altarelor, au fost intervențiile de îndepărtare a materialelor necorespunzătoare – straturi grosiere de chit adăugat peste stratul original, repictări cu bronz lichid și grunduri lichide inestetice. Aceste operațiuni au necesitat o mare precauție în fazele decapării întrucât sub straturile de intervenții recente au fost descoperite o serie de degradări ale suportului și ale stratului original al decorației policrome. Astfel, abilitatea și îndemânarea restauratorilor precum și vastele lor cunoștințe în ceea ce privește principiile intervențiilor de recuperare a originalului au fost exercitate la maxim. S-a apelat de asemenea la cele mai recent publicate cercetări în domeniul conservării și restaurării pentru a avea cele mai noi repere în abordările metodologice recunoscute și aplicate în rândul specialiștilor din comunitatea internațională a restauratorilor.

Ultima parte a anului în curs ne găsește în faza finală a lucrărilor de restaurare a mobilierului catedralei, respectiv a recuperării straturilor originale ale decorului sculptat și policromat. În continuare urmează o serie etapizată de intervenții a căror abordare se încadrează în sfera operațiunilor la nivel estetic, având ca scop o prezentare onestă și unitară a decorurilor originale ale pieselor din interiorul catedralei Romano Catolice.
În acest amplu și complex context, prezentat aici într-o formă extrem de concisă, lucrările sunt de departe la început de drum. Viitoarele intervenții la nivel parietal ce vizează decorul mural vor completa în final întregul ansamblu interior urmărindu-se ca tendință generală redarea unei unități estetice la nivel decorativ între toate categoriile de componente artistice, recuperarea aspectului original al ansamblului de decorații fiind posibil doar prin intervenții profesioniste de conservare-restaurare.

 INTERVENȚII VITRALII
Vitraliile din Catedrala Romano-Catolică Sf. Gheorghe din Timișoara se încadrează stilistic în perioada historistă și au fost executate la atelierul Ligeti Sandor din Budapesta.
Ele sunt de două tipuri: figurative (reprezentări ale Sf. Gerhard, Sf. Ștefan, și Sf. Cecilia) și decorative.

Panourile vitrate au fost demontate, ambalate și transportate în atelierul de specialitate. Aceaste operațiuni s-a executat luându-se măsurile specifice pentru păstrarea integrității panourilor vitrate. Golurile ferestrelor au fost obturate provizoriu.
S-a analizat starea generală de conservare a panourilor, degradările de suprafață și structurale ale sticlei: depuneri neaderente și aderente, cruste, grad și tip de coroziune, pelicule de vopsea datorate unor intervenții necorespunzătoare la feroneria exterioară, prezența de mortare pe suprafața sticlei, crăpături, spărturi (lacune), obturări provizorii de lacune etc.

Panourile vitrate s-au dezasamblat în vederea curățării fizico-chimice a fiecărei piese din sticlă pe ambele fețe.
S-au reconstituit piesele degradate (respectiv piesele crăpate au fost lipite), iar piesele cu lacune au fost completate și integrate cromatic. Aceste operațiuni s-au executat avându-se în vedere recuperarea integrală a materialului original. S-au replicat piesele din sticlă lipsă utilizând sticlă de textură și culoare identică cu cea originală.

Lucrările vor continua conform proiectului de conservare/restaurare avizat de Ministerul Culturii, urmând a se realiza un sistem izoterm ca măsură de conservare preventivă. După restaurare panourile se vor monta într-o nouă structură de susţinere poziționată către interior având ventilaţii asigurate la baza vitraliilor şi respectiv în partea superioară a acestora.

COMUNICAT ADRVEST