În 24 - 25 octombrie 2019 a avut loc la Bruxelles reuniunea comitetului permanent pentru animale, alimente, plante si furaje (SCoPAFF), unde a fost luată în discuţie şi evoluţia pestei porcine africane (PPA) în ţara noastră.
Reprezentantul României a prezentat situaţia actualizată a pestei porcine africane, inclusiv informaţii privind focarele recent confirmate şi, în urma analizei, Comisia a propus modificarea regionalizării şi includerea judeţelor Sibiu, Neamţ, Caraş Severin şi Alba în partea III a anexei Deciziei 709/2014.
În ceea ce priveşte zona roşie de restricţie, comerţul cu porci din România, carne şi preparate din carne de porc provenite de la aceştia pe piaţa comunitară şi cu ţările terţe, nu este interzis în totalitate. Porcii vii proveniţi din zona roşie, destinaţi pentru sacrificare imediată, precum şi carnea şi produsele din carne provenite de la aceştia pot fi comercializate, prin derogare, către zone din alte state membre aflate la acelaşi nivel de restricţie.
În ceea ce priveşte comerţul cu ţările terţe, acesta continuă, în funcţie de condiţiile de export negociate sau solicitate de către fiecare stat importator în parte.
Decizia Comisiei Europene, de a nu include tot teritoriul naţional în partea III a anexei Deciziei 709/2014, a venit ca urmare a Planului de măsuri prezentat de partea română care cuprinde o serie de dispoziţii cu aplicabilitatea imediată:
- Proiectul de Ordin al MADR pentru stabilirea dimensiunilor exploataţiilor de suine şi a tipurilor acestor exploataţii care prevede limitarea la 5 porci într-o gospodărie. Scopul actului normativ este de a reduce posibilitatea transmiterii la nivel naţional a virusului PPA, din cauza dificultăţii aplicării conforme a măsurilor de biosecuritate în integralitatea lor.
- Proiect de modificare a Ordinului comun ANSVSA - MADR privind aigurarea măsurilor de biosecuritate în exploataţiile de suine.
- Creşterea cuantumului amenzilor pentru nerespectarea legislaţiei privind circulaţia animalelor provenite din zone cu restricţie pentru PPA, identificarea şi înregistrarea animalelor, anunţarea serviciilor veterinare sau a altor autorităţi despre cazurile de îmbolnăvire sau deces al animalelor din gospodărie, reducerea efectivului de mistreţi.
- Interzicerea creşterii suinelor în zone izolate (cantoane silvice, stâne de oi).
- Intensificarea controalelor privind identificarea, înregistrarea şi mişcarea suinelor, în exploataţiile nonprofesionale ce deţin 5 sau mai multe suine. Verificările care se derulează şi în prezent vizează cu precădere fermele de reproducţie pentru a verifica respectarea legislaţiei referitoare la identificarea şi înregistrarea purceilor, dar şi la obligaţia notificării serviciilor veterinare, atunci când se înstrăinează suinele.
- Intensificarea controalelor privind circulaţia animalelor, realizată de serviciile veterinare în colaborare cu alte instituţii ale statului (Poliţia, Jandarmeria).
În paralel cu aceste măsuri, se desfăşoară la nivel naţional acţiunea de inspecţie în exploataţii, ocazie cu care se fac şi verificări în scopul depistării eventualelor suine cu semne clinice de PPA.
Forma finală a bugetului Uniunii Europene votată de Parlament prevede acordarea a 50 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pesta porcină africană, bani care, în mare pare vor ajunge la fermierii români afectaţi de virusul PPA. Acordarea acestui nou sprijin financiar reprezintă o confirmarea a eforturile întreprinse de autorităţile române pentru combaterea şi eradicarea pestei porcine africane.
Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu