Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 3 iulie 2023

Inspectorii din cadrul ITM Caraș-Severin derulează acțiuni de control având ca obiect acțiuni de asistență spitalicească

În trimestrele II – IV, sub coordonarea Inspecției Muncii, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin derulează acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unitățile de stat și private care au ca obiect de activitate activități de asistență spitalicească – cod CAEN 8610.

Acțiunea urmărește continuarea demersurilor întreprinse de Inspecția Muncii în anii anteriori, având în vedere evenimentele deosebit de grave produse în intervalul 2020-2022, și anume:

- incendiul din 14.11.2020 de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în urma căruia au decedat 10 pacienți și au fost accidentate 4 cadre medicale;

- incendiul din 29.01.2021 de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș” în timpul căruia s-a produs și explozia unui recipient butelie în care era posibil să se fi aflat oxigen; urmare evenimentului, au decedat 5 pacienți, iar 8 lucrători au suferit sindrom de intoxicare a căilor aeriene superioare;

- incendiul din 01.10.2021 de la Secția Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, când au decedat 8 pacienți, iar 3 cadre medicale au fost accidentate;

- incendiul din 11.11.2021 de la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, când au decedat 2 pacienți, iar o infirmieră a fost accidentată.

Cele mai frecvente încălcări ale reglementărilor care vizează securitatea și sănătatea în muncă se referă la:

- lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională a sănătății și securității lucrătorilor;

- neadaptarea și neaplicarea măsurilor de prevenire și a metodelor de lucru care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății la locurile de muncă;

- lipsa verificărilor periodice pentru echipamentele de muncă pentru care e necesară asigurarea exploatării fără pericole, echipamente aflate sub incidența dispozițiilor speciale (ISCIR);

-organizarea necorespunzătoare a activității în domeniul securității și sănătății în muncă;

-locuri de muncă la care lipsesc instrucțiunile proprii în care să se țină seama de particularitățile activităților desfășurate;

-lipsa sau numărul insuficient al lucrătorilor calificați, autorizați și instruiți corespunzător;

-lipsa sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor privind supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor, la intervale regulate, în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă;

-lipsa instrucțiunilor privind circuitul lenjeriei, transportul probelor biologice, dezinfecția și igiena, măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente și/sau incidente periculoase, precum și măsurile de prevenire a acestora.

Obiectivele urmărite sunt:

-identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;

-diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menționate;

-diminuarea neconformităților constatate, prin dispunerea măsurilor obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea corespunzătoare a sancțiunilor contravenționale;

-creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană;

-modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu